Crin Antonescu și-a depus candidatura la prezidențiale în huidulieli: Doar eu îl pot învinge pe Călin Georgescu
0Crin Antonescu, susținut de PSD, PNL și UDMR, și-a depus duminică, la ora 13.00, candidatura la prezidențiale. El a anunțat deja că și-a dat demisia din PNL.

UPDATE: BEC a transmis dosarul spre analiză
„Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 09.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură a domnului George-Crin-Laurențiu Antonescu, desemnat de Alianța Electorală România Înainte pentru funcția de Președinte al României”, a anunțat BEC
Odată cu propunerea de candidatură, a fost transmis spre analiză și semnul electoral pe care Alianța Electorală România Înainte dorește să îl utilizeze în cadrul alegerilor prezidențiale.
Biroul Electoral Central urmează să analizeze și să se pronunțe cu privire la îndeplinirea condițiilor de legalitate pentru înregistrarea candidaturii și a semnului electoral.
Cine l-a însoțit pe Antonescu la BEC
Crin Antonescu a sosit duminică la Biroul Electoral Central, însoţit de liderii formaţiunilor din Alianţa Electorală „România Înainte” - pentru depunerea dosarului de candidatură la alegerile prezidenţiale. La sediul BEC se află atât susţinători ai lui Antonescu cu pancarte pe care scrie ”Crin preşedinte”, dar şi susţinători ai lui Călin Georgescu, care au drapele tricolore şi scandează ”Georgescu preşedinte”.
Antonescu a venit împreună cu soţia sa, euoparlamentarul Adina Vălean, cu lideri ai PNL, PSD şi UDMR.

„Am depus candidatura la președinția României. Îi mulțumesc Lui Dumnezeu că m-a ajutat să fiu aici și că mă va ajuta în această încercare. Îi mulțumesc soției care servește România cu cinste în Comisia Europeană. Mulțumesc colegilor care sunt cu mine, lideri ai partidelor pe care românii i-au investit cu votul lor să facă o majoritate parlamentară. Sunt alături de mine oameni de a căror prezență sunt onorat, oameni care au încrederea comunităților. Le mulțumesc celor din societatea civilă care sunt acum cu mine. Și celor peste 1,7 milioane de oameni care au semnat pentru candidatura mea”, a declarat Antonescu la ieșirea din sediul BEC.
„Au existat eforturile multora să fie candidatura mea împiedicată. Nu mă clatin, mergem împreună cu toții ca România să meargă înainte. Voi întări această națiune, voi fi pentru fiecare român un om care îl va asculta. România e din nou la răscruce. Stă în puterea noastră să apărăm ceea ce a făcut această națiune în 30 de ani. Cerându-vă votul o fac conștient că România nu are nevoie doar de un șef de stat, ci și de un lider.
Le cer compatrioților mei puterea, care stă în încrederea voastră de a schimba România.
Vom face împreună o țară mai puternică, un stat mai sănătos. O națiune mai bine condusă.
Nu vreau să fiu președintele celor puțini, vreau să fiu președintele celor mulți. Vreau să fiu președintele tuturor.
Împreună vom aduna energiile acestei țări. Vom apăra tot ceea ce trebuie apărat și vom schimba tot ce trebuie schimbat. Voi fi pentru fiecare român un om care va vorbi și care va asculta.
Pentru România împreună cu oricine, pentru România împotriva oricui! Acesta trebuie să fie sloganul național.
Îl rog pe Dumnezeu să putem împlini chiar imposibilul. Dumnezeu să ne ajute, să vă ajute pe toți! Pentru România, cu Dumnezeu înainte! Am convenit cu prietenii mei să nu mai facem alte declarații și să mergem cu toții cu România înainnte!”, a mai spus candidatul.
În contextul unor speculații cu privire la înlocuirea sa cu Ilie Bolojan, Crin Antonescu a respins ipoteza.
„Nici Elena Lasconi și nici Nicușor Dan nu au nicio șansă în fața lui Călin Georgescu. Doar eu îl pot învinge. Nu m-am retras niciodată dintr-o bătălie. Eu plec ultimul. De data asta, victorios, la Cotroceni”, a transmis Crin Antonescu pe Facebook.
Demisia
Duminică dimineață, Crin Antonescu a anunțat pe pagina sa de Facebook că și-a dat demisia din PNL.
„Azi mi-am dat demisia din PNL, după 35 de ani.
E straniu dar necesar. Azi mă simt ca în ianuarie 1990. Trebuie să apărăm ce avem mai de preț, trebuie s-o luăm de la capăt. Am petrecut ani extraordinari, am trăit întâmplări, am cunoscut oameni. Am învățat, am construit, am dus bătălii, am trăit nebănuite triumfuri și dureroase înfrângeri. Am trăit și am făcut istorie. Azi, PNL îmi dă ultima misiune.
Trebuie să plec și o fac cu sufletul plin doar de cele bune: de recunoștință, de solidaritate, de speranță.
Rămas bun, PNL, rămas bun, cei mai frumoși ani ai mei!”, a scris Crin Antonescu.
Alianța „România Înainte”
În februarie, Biroul Electoral Central (BEC) a decis admiterea înregistrării protocolului de constituire a Alianţei Electorale „România Înainte”, înființată de partidele din coaliţia guvernamentală PSD, PNL şi UDMR, în vederea susţinerii candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale.
Liderii partidelor de coaliţia guvernamentală au semnat protocolul de constituire a alianței miercuri, 19 februarie, în urma unei şedinţe desfăşurate la Palatul Victoria. Alianţa este susţinută şi de grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.
„Se constituie la nivel național Alianța Electorală formată din Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal și Uniunea Democrată Maghiară din România numită în continuare Alianța, pentru participarea la scrutinul organizat în 4 mai 2025 pentru alegerea Președintelui României. Alianța este reprezentată legal, astfel: din partea Partidului Social Democrat de către Ion-Marcel Ciolacu, în calitate de președinte, din partea Partidului Național Liberal de către Marian-Cătălin Predoiu, în calitate de președinte interimar, și din partea Uniunii Democrate Maghiară din România de către Kelemen Hunor, în calitate de președinte”, arată protocolul de constituire a Alianței.