OnePlus 2 a fost anunţat oficial: ce dotări are cel mai aşteptat telefon din 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru OnePlus 2 poţi avea mai multe capace pentru baterie.
Pentru OnePlus 2 poţi avea mai multe capace pentru baterie.

Acestea sunt toate informaţiile esenţiale despre OnePlus 2, unul dintre cele mai aşteptate telefoane. Este fabricat de o companie din China şi nu poate fi cumpărat din magazin.

După câteva luni de zvonuri şi peste o lună de promovare intensă din partea companiei, OnePlus 2 a fost anunţat oficial. Dotările sunt la nivelul promisiunilor, iar preţul este, de fapt, mult mai mic decât ne aşteptam. 

OnePlus 2 e un telefon despre care compania spune că a fost dezvoltat în ultimele 460 de zile. Vine pe urmele unuia dintre cele mai dorite telefoane din 2014 şi promite că este mult mai bun decât modelul de anul trecut. Prin telefon OnePlus s-a vândut în 1,5 milioane de bucăţi, pe când compania estima că va reuşi să vândă circa 100.000 de unităţi, în cel mai bun caz.

OnePlus s-a remarcat prin preţul foarte bun pentru hardware, prin sistemul de invitaţii şi prin abordarea diferită de promovare – concentrată puternic pe social media. Acum, acelaşi flagship killer revine şi promite o experienţă de utilizare mult mai bună, mulţumită în parte noului sistem de operare. Asta nu este însă totul, hardware-ul fiind aproape cel mai bun de pe piaţă, iar designul este de lăudat.

Pete Lau

Telefonul are 4GB de memorie RAM, dar doar dacă vei cumpăra versiunea cu 64GB spaţiu de stocare. OnePlus 2 cu 16GB spaţiu de stocare vine doar cu 3GB de memorie RAM. Nu este o diferenţă considerabilă în RAM, dar este pentru spaţiul de stocare. Nu există versiune de mijloc.

Sistemul de operare este Android 5.1 Lollipop peste care OnePlus a pus Oxygen OS. Promite optimizare foarte bună, promite funcţionalităţi de Android M şi partea bună e că nu modifică prea mult sistemul de operare, mergând pe aceeaşi reţetă ca Motorola.

Află tot ce trebuie să ştii despre OnePlus 2, telefonul care costă sub 400 de dolari!
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite