Conspiraţia Mega: cum a câştigat Dotcom o avere din pirateria online, aparent respectând drepturile creatorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La aproape doi ani de când domeniul Megaupload a fost închis şi odată cu el libertăţile fondatorului Kim Dotcom au fost limitate, apar noi detalii despre ceea ce americanii numesc „Conspiraţia Mega“. La mijloc sunt 191 de pagini de dosar şi milioane de dolari.

Departamentul de Justiţie (DOJ) al Statelor Unite ale Americii a publicat de curând un dosar cu 191 de pagini în care sunt prezentate dovezile împotriva lui Kim Dotcom, domeniile online pe care el le administra, operaţiunile realizate şi profilurile angajaţilor. Printre acuzaţiile pe care DOJ le numeşte se numără spălarea de bani şi încălcarea drepturilor de autor, cea din urmă fiind motivul invocat pentru închiderea site-ului şi domeniilor aferente.

Per total, Kim Dotcom ar fi produs circa 150 de milioane de dolari din subscripţiile premium, alte 25 de milioane de dolari venind din publicitate. „The Wall Street Journal“ notează că Megavideo.com a generat 34,9 miliarde de vizualizări, 15 miliarde dintre acestea fiind la materiale care au primit cel puţin o notificare de ştergere pe motiv ca încalcă drepturile de autor. Mai mult, 4,3 miliarde de vizualizări au fost generate pe materiale care au primit cel puţin zece cereri de ştergere. „Conspiraţia Mega“ ştia toate astea, dar niciodată nu a şters fişierele respective. 

În spatele acestui mecanism de generare a afişărilor stă un plan simplu: dacă un utilizator încărca un videoclip nou care exista deja pe site, Megavideo pur şi simplu crea o nouă adresă către aceeaşi copie de pe server. Pe de o parte, Megaupload nu se mai chinuia cu resursele pentru server, dar pe de altă parte era mai greu pentru creatorul materialului să ceară să-i fie respectate drepturile. Spre exemplu, dacă cineva cerea ştergerea unui videoclip, Megaupload ar fi blocat doar accesul prin primul link, dar nu şi prin cel secundar, pentru al doilea material.

Beneficii şi pentru „piraţi“

Unul dintre cei mai importanţi membrii ai Megaupload, identificat drept „TH“ în documente, a reuşit să câştige circa 50 de mii de dolari prin sistemul Uploader Rewards al site-ului. El a generat 1,2 milioane de descărcări, între 2006 şi 2011, cu fişierele pe care le-a încărcat. Totuşi, aceste fişiere au primit 1.200 de notificări de înlăturare. Megaupload ştia despre toate astea, dar ştia şi că produce bani.

„Este unul dintre cei mai importanţi membrie, nu regret niciun dolar dintre cei pe care îi virăm în fiecare lună“, spunea într-un email din 2007 Bram van der Kolk, unul dintre cei mai importanţi oameni ai Megaupload. Mai mult, FBI şi-a adunat dovezi şi printr-un agent sub acoperire. El a testat site-ul, a văzut cum funcţionează şi a descoperit sistemul de oprire a pirateriei doar prin oprirea link-urilor. Practic, atât timp cât proprietarii de drept nu găseau toate fişierele, acestea nu dispăreau din online.

Între timp, Kim Dotcom este în Noua Zeelandă, unde a pornit site-ul Mega de muzică şi stocare online, a şi renunţat la conducerea acestuia pentru a-şi face partid politic, iar pe 7 iulie 2014 are proces în privinţa extrădării sale. Dacă ajunge în SUA, va fi, cel mai probabil, judecat şi condamnat la închisoare. Site-ul Megaupload a fost închis şi conturile au lui Dotcom au fost blocate în ianuarie 2012, după un raid la casa fondatorului.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite