Compania Microsoft, amendată de Comisia Europeană din cauza Google?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şi ce de la Google sunt investigaţi de Comisia Europeană
Şi ce de la Google sunt investigaţi de Comisia Europeană

Google s-ar afla în spatele amenzii de 561 milioane de euro pe care Microsoft trebuie să o plătească Uniunii Europene, titrează Financial Times, citat de TechWeekEurope.

Atât Google cât şi Opera ar fi alertat Comisia Europeană că Microsoft a încălcat termenii unui acord în care se angaja să ofere utilizatorilor mai multe variante de browsere web decât propriul produs Internet Explorer.

Între februarie 2011 şi iulie 2012 utilizatorii versiunii Windows 7 Service Pack 1 nu au avut de ales în ceea ce priveşte browser-ul implicit.

Microsoft şi-a recunoscut greşeala în 2012 şi a emis o actualizare pentru sistemele de operare Windows 7 şi Windows 8. În 2011, compania americană a asigurat organele de reglementare că respectă acordul semnat în 2009. Înţelegerea a venit după o plângere a producătorului Opera Software.

Vestea că cei de la Google s-ar afla în spatele amenzii vine ca o palmă peste obrazul deja învineţit al Microsoft. Ironia face că şi Google are probleme cu autorităţile Comisiei Europene. Gigantul se află sub investigaţie fiind acuzat că îşi favorizează produsele proprii în detrimentul competiţiei şi că neagă libertatea utilizatorilor de a descoperi şi alt conţinut.  Comisia Europeană doreşte să schimbe modul în care Google afişează rezultatele, dar nu şi algoritmul motorului de căutare.

Atât Google cât şi Comisia Europeană speră să se ajungă la o înţelegere, însă comisarul european pentru concurenţă Joaquin Almunia a declarat că amenda Microsoft trebuie văzută ca un avertisment.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite