liberalizare gaze - ultimele știri
Parlamentul a decis ca furnizorii care nu ieftinesc gazele să plătească o taxă pe veniturile suplimentare rezultate din liberalizarea pieţei. Ideea a fost anunţată anterior de deputatul PSD Iulian Iancu.
Obligaţia producătorilor de gaze, impusă prin legislaţie, de a vinde pe bursă anumite cantităţi, la anumite preţuri, prin programul de gas release, care intră în vigoare la 1 iulie, contravine ideii de piaţă liberă, au declarat reprezentanţii celor d...
Producătorii de gaze vor fi obligaţi să vândă pe bursă 40% din producţie, în perioada 1 iulie - 31 decembrie 2020, la un preţ de pornire stabilit de ANRE, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă iniţiat de Ministerul Economiei, Energiei şi Medi...
Furnizorii de gaze naturale vor plăti o taxă, din cauză că achiziţionează gaz ieftin de la producători, dar nu scad preţurile la consumatori. Noul bir va intra la bugetul de la stat şi va fi folosit pentru a ajuta consumatorii vulnerabili, spune Ianc...
Jumătate (50,2%) din români nu au auzit de faptul că piaţa de gaze naturale va fi liberalizată începând cu 1 iulie, iar preţurile nu vor mai fi stabilite de către stat. Trei sferturi spun că nu au informaţii suficiente cu privire la ce înseamnă liber...
Furnizorii de gaze din România nu vor să scadă preţurile la gaze, de la 1 iulie, odată cu liberalizarea pieţei, şi susţin că nu există pe piaţă gaze ieftine pe termen lung. Asta deşi producătorii sunt obligaţi să vândă chiar şi sub costul de producţi...
Ministrul Energiei Virgil Popescu a acuzat marii furnizori de gaze naturale că încearcă să profite de pe urma românilor care nu se informează cu privire la liberalizarea preţului la gaze. El a dat asigurări că preşurile vor scădea, cu până la 15%, ia...
Aproape jumătate dintre consumatorii care au participat la un sondaj realizat de iSense Solutions cred că se vor scumpi gazele de la data de 1 iulie, stabilită de autorităţi pentru liberalizarea preţurilor la gazele naturale.
Zona de confort alungă ideea de piaţă liberă. Oamenii aşteaptă mereu ca altcineva să se gândească la binele lor. Nici măcar faptul că după 20 de ani de la iniţierea liberalizării pieţei de gaze care s-a soldat cu creşterea preţului gazelor de 20 de o...
Autoritatea de reglementare în energie ar putea introduce un nou calendar de liberalizare a preţurilor la gazele naturale, adică de scumpire a lor, după ce Guvernul a introdus prin Ordonanţa 114 preţul plafonat la 68 lei MWh, care oricum nu este deoc...
Calendarul de liberalizare a preţului gazelor naturale pentru populaţie va fi suspendat până la 31 martie 2017, ceea ce echivalează cu îngheţarea preţurilor în următoarele nouă luni, potrivit unui proiect de Hotărâre publicat vineri pe site-ul Minist...
Legea 123 a energiei electrice şi a gazelor naturale, actualizată ultima dată în septembrie 2012, va fi modificată, un proiect în acest sens urmând să fie promovat în Guvern în perioada următoare, iar una dintre principalele noutăţi priveşte definire...
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) propune Guvernului îngheţarea preţului gazelor naturale pentru populaţie la nivelul actual până în octombrie, deşi calendarul actual convenit de executiv cu Comisia Europeană şi FMI pr...
Statul tot întârzie publicarea noului pachet legislativ privind taxarea resurselor naturale, deşi Executivul a promis anunţarea acestuia până la finele lunii martie. Iniţial, Guvernul a negociat cu petroliştii impunerea unui pachet de redevenţe, plus...
România a consumat anul trecut 121,1 milioane de MWh de gaze naturale, în scădere cu 4,5% faţă de anul 2014, potrivit unor rapoarte ale Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), citate de către Agerpres.ro.
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) va propune Fondului Monetar Internaţional (FMI) o liberalizare timpurie a pieţei gazelor pentru consumatorii casnici, având în vedere că preţurile pe pieţele internaţionale au scăzut f...
Consumatorii de gaze casnici cu venituri mici şi cei care din motive de vârstă sau sănătate necesită continuarea în alimentarea cu gaze naturale vor fi consideraţi clienţi vulnerabili, potrivit unui proiect de ordin privind furnizarea gazelor natural...
Politica energetică comună a Uniunii Europene (UE) şi constituirea uniunii energetice vor duce la preţuri sensibil egale, acest lucru însemnând pentru România creşterea preţurilor la energie, deşi nivelul veniturilor populaţiei este departe de câştig...
Politica statului privind listarea de companii la care Fondul Proprietatea (FP) deţine participaţii, reglementările din energie şi întârzierea semnificativă a listării la Londra a FP au afectat planurile de reducere a discountului de tranzacţionare, ...
Liberalizarea preţurilor la gazelor naturale de producţie internă la cele internaţionale va aduce o schimbare a comportamentului consumatorului român, care va deveni mai atent la modul în care consumă energia, a declarat Eric Stab, preşedinte-directo...
Preţul gazelor pentru populaţie şi producători creşte, de la 1 iulie, de la 53,3 lei/MWh la 60 lei/MWh, şi va continua să crească anual cu câte 6 lei în 2016 şi 2017, urmând să fie rediscutat în anul 2018.
Guvernul ar putea aproba miercuri calendarul de liberalizare a gazelor, care prevede majorarea preţului gazelor naturale pentru populaţie de la de la 53 de lei/MWh la 60 de lei/MWh din luna iulie, astfel că facturile ar putea creşte cu 6%.
Guvernul va discuta marţi noul calendar de liberalizare a preţului gazelor, după ce Consiliul Concurenţei a solicitat să fie incluse în HG date privind sprijinul acordat CET-urilor, a declarat Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de R...
Liberalizarea preţului la gaze se va face până în 2021, urmând ca din anul 2018 autorităţile să reevalueze condiţiile de piaţă şi preţurile din Europa, pentru a decide dacă preţurile vor continua în mod reglementat până în anul 2021sau vor fi stabili...
Colaborarea cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) a ajutat România să aibă un mix de politici de o „anumită consistenţă“, acţionând ca un agregator, având în vedere comunicarea deficitară la nivel instituţional pe plan local, a declarat Mugur Isăresc...
O misiune tehnică a Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Comisiei Europene soseşte marţi la Bucureşti pentru discuţii tehnice referitoare la Codul Fiscal şi la stadiul implementării măsurilor cuprinse în programul cu cu cele două instituţii financ...
Premierul Victor Ponta, a anunţat că, la începutul lunii iunie, va prezenta Parlamentului „direcţiile viitoare de dezvoltare“ ale României.
Compania de stat Romgaz a început exploatarea experimentală a două noi acumulări de gaze naturale, situate în judeţele Suceava şi Mureş, acestea asigurând în prezent 3% din producţia companiei.
Valoarea facturii la gaze naturale ar putea să scadă cu 1-3% la 1 aprilie, ca urmare a eliminării importului de gaze ruseşti, însă preţul gazelor din producţia internă poate creşte cu 6-7% de la 1 iulie, în funcţie de rezultatul discuţiilor dintre Gu...
Mai multe probleme economice importante au fost amânate de Executiv pentru luna aprilie, printre care liberalizarea preţului gazelor, restructurarea producătorilor de energie pe bază de cărbune, semnarea contractului pentru Autostrada Comarnic-Braşov...
Propunerea Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) şi a Guvernului va fi ca preţul gazelor pentru populaţie să ajungă la 58 de lei pe MWh de la 1 iulie, a declarat, luni, Niculae Havrileţ, preşedintele instituţiei. Astfel, p...
Populaţia nu poate suporta o creştere abruptă a preţului gazelor naturale, aşa cum a cerut Fondul Monetar Internaţional (FMI), astfel că autorităţile române au propus ca viitoare majorare să fie mai mică decât cea solicitată de FMI şi să aibă loc la ...
Preţul gazelor de producţie internă a ajuns, în mod surprinzător, unul dintre motivele pentru care Guvernul a suspendat acordul cu FMI şi CE, care au cerut scumpirea cu 17% a acestora, după ce anul trecut acelaşi Executiv se lăuda că a primit acceptu...
Preţul gazelor naturale destinate consumului populaţiei ar putea creşte în acest an cu 7%, o majorare fiind posibilă de la 1 aprilie sau 1 iulie, în funcţie de decizia Guvernului de a anula sau nu decizia prin care a suspendat calendarul de liberaliz...
România se menţine vulnerabilă la şocuri externe, iar remedierea bilanţurilor nu este încă finalizată, potrivit Fondului Monetar Internaţional (FMI), care arată în acelaşi timp că economia românească a corectat în mare parte dezechilibrele interne şi...
România nu a convenit o scrisoare de intenţie cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE) din cauză că instituţiile financiare internaţionale au cerut liberalizarea preţurilor la gaze pentru populaţie şi restructurări masive în se...
Delegaţia Fondului Monetar Internaţional vrea să reluăm liberalizarea preţurilor la gazele pentru populaţie şi să lichidăm Complexul Energetic Hunedoara, care deţine minele din Valea Jiului. Discuţiile, ajunse sâmbătă în impas, vor fi reluate luni....
Liberalizarea pieţei gazelor a mers bine având în vedere că până acum nu a fost niciun scandal legat de efectul măsurii asupra consumatorilor non-casnici, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concur...
Preţul gazelor naturale nu va creşte pentru populaţie de la 1 ianuarie 2015, după cum nici preţul energiei termice furnizate de către centralele de cogenerare nu va fi majorat, a declarat Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie, care a men...
Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) nu anticipează o creştere mare a preţului gazelor naturale pentru întreprinderile mici şi mijlocii, a declarat Niculae Havrileţ, preşedintele instituţiei, care a completat, însă, că orice libera...
Energia termică s-ar putea scumpi cu 35% de la 1 ianuarie 2015 din cauza liberalizării preţurilor gazelor naturale pentru consumatorii industriali, inclusiv pentru termocentralele din marile oraşe. Scandalul are, însă, şi o altă miză: fotoliul de min...
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) şi unele companii private au cerut Departamentului pentru Energie să amâne cu cel puţin un an liberalizarea preţurilor pentru centralele de cogenerare din marile oraşe, cerând ca acest...
Profitul operaţional al grupului german E.ON în România a crescut în primele nouă luni din acest an, datorită liberalizării preţurilor la electricitate şi gaze naturale, în condiţiile în care, la nivel global, compania germană a raportat o scădere cu...
Noul calendar de liberalizare a preţurilor pentru populaţie va fi stabilit de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) la finalul acestui an, împreună cu Guvernul, iar o soluţie luată în calcul este stabilirea de praguri de c...
Majorarea preţului la gaze pentru populaţie, care trebuia aplicată din octombrie, a fost amânată de Guvern, printr-o hotărâre care prevede şi renegocierea calendarului de eliminare a preţurilor reglementate, în sensul extinderii perioadei până la 30 ...
Guvernul va suspenda pe termen nedeterminat liberalizarea preţului gazelor naturale produse în România şi destinate consumului populaţiei, a declarat Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie.
Mai multe companii au făcut lobby la Bruxelles pentru majorarea preţului la gazele destinate populaţiei, vizând creşterea propriilor venituri prezente şi viitoare, a declarat Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie.
Autorităţile de la Bucureşti vor bloca creşterea cu 3% a preţului la gazele naturale consumate de populaţie, programată în calendarul de liberalizare pentru luna octombrie, până la rezolvarea unui diferend cu Comisia Europeană privind exporturile. Po...
Autorităţile române negociază cu oficialii Comisiei Europene amânarea liberalizării la gaze naturale, ministrul român delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, ameninţând cu blocarea liberalizării la populaţie, după ce Executivul european a demarat p...
Statul va putea trece din nou la re-reglementarea sectorului de gaze naturale în cazul în care liberalizarea preţului pentru producţia internă va eşua, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Reprezentanţii E.ON România consideră că în ţara noastră nu există o piaţă a gazelor în adevăratul sens al cuvântului, atâta timp cât există doar doi mari producători, Petrom şi Romgaz, şi propun spargerea acestora în mai multe companii, astfel încât...
Calendarul de liberalizare prevede o creştere de 2% a preţului gazelor pentru populaţie de la 1 iulie, însă ANRE analizează dacă este cazul să existe o astfel de ajustare a tarifelor, a declarat, marţi, Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţi...
Jumătate de ţară va primi gaze naturale mai ieftine, în timp ce pentru cealaltă va exista o scumpire mai mică decât cea din calendarul de liberalizare impus de Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE), autorităţile pregătind reduc...
Liberalizarea preţurilor la producţia internă de gaze naturale va duce la scăderea cu 50% a industriei, ceea ce înseamnă pierderea a 525.000 de locuri de muncă, creşterea cu 4% a şomajului şi dispariţia a 6,3 miliarde de euro din Produsul Intern Brut...
Preţul gazelor pe piaţa din România va fi aliniat la cel de import la finele perioadei de liberalizare, însă preţul la care România importă gaze este mai mare decât cel de pe pieţele europene, a declarat Bruno Ribo, directorul general al ArcelorMitta...
ArcelorMittal cere o etapă de tranziţie până în 2018 pentru ca marii consumatori de gaze să se alinieze preţurilor europene, la fel ca şi consumatorii casnici, în caz contrar existând pericolul ca jumătate dintre marile companii consumatoare să se în...
Piaţa gazelor din România nu este pregătită pentru dereglementarea segmentului de consumatori industriali în această vară, întrucât nu există o bursă a gazelor şi nici mecanisme de piaţă pentru formarea preţului, a declarat Eric Stab, directorul gene...
Liberalizarea pieţei de gaze, care duce la scumpiri masive, ar putea fi amânată. Autorităţile române au în vedere „solicitarea decalării termenului de 31 decembrie 2014, prevăzut pentru consumatorii industriali cu o anumită perioadă de timp, până la ...
Persoanele şi familiile cu venituri reduse vor primi ajutoare cuprinse între 48 lei şi 240 lei pentru încălzirea cu energie electrică, în vreme ce cuantumul ajutoarelor pentru încălzirea cu gaze naturale va fi majorat pentru a acoperi creşterea cu 6 ...