OMV Petrom şi Romgaz critică obligaţia de a tranzacţiona o anumită cantitate de gaze pe bursă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Facebook
FOTO Facebook

Obligaţia producătorilor de gaze, impusă prin legislaţie, de a vinde pe bursă anumite cantităţi, la anumite preţuri, prin programul de gas release, care intră în vigoare la 1 iulie, contravine ideii de piaţă liberă, au declarat reprezentanţii celor doi mari producători de gaze din România, OMV Petrom şi Romgaz, prezenţi joi la webinarul „Marea Neagră în Noua Economie”, organizat de România Durabilă şi EM360, scrie Agerpres.

„Acest gas release şi obligaţia de tranzacţionare fac ca piaţa să nu fie liberă şi acest lucru cu siguranţă nu este pozitiv pentru investitori. Mai mult decât atât, să creştem de la 30% la 40% (ponderea din producţie care trebuie tranzacţionată pe bursă - n. r.) este cu siguranţă negativ din perspectiva investitorilor care se bazează pe o piaţă liberă, aşa cum este promovat la nivel european”, a afirmat Alina Popa, directorul financiar al OMV Petrom.

Ea a menţionat că existenţa unei pieţe libere este un element esenţial pentru deblocarea investiţiilor în proiectele de gaze din Marea Neagră.

Ideea a fost împărtăşită şi de Vasile Ciolpan, directorul comercial al Romgaz, care a afirmat că, atâta timp cât există anumite obligaţii pentru companii, acea piaţă nu mai este liberă.

„Cel mai important legat de aceste procente nu este mărimea lor, ci corectitudinea cu care sunt gândite. Pur şi simplu, termenul 'obligatoriu' denaturează libertatea de a încheia contracte, este ceea ce ne deranjează. Odată ce eşti obligat, eşti deposedat de anumite cantităţi să realizezi contracte care nu se pot încheia pe bursă, cum sunt contractele pe termen lung pe care încearcă să le negocieze investitorii din Marea Neagră, care au alt specific, altă structură”, a susţinut Ciolpan.

În plus, nu toate companiile au acces la bursă, a arătat el.

„Piaţa trebuie lăsată liberă. Atunci când stabileşti anumiţi piloni din contract, precum preţ, cantitate, piaţa nu mai este liberă. Prin astfel de obligaţii: preţ impus, cantitate stabilită, perioadă stabilită, toţi cei trei piloni ai contractului sunt stabiliţi, aşa că nu mai putem vorbi de piaţă liberă. Trebuie să lăsăm cererea şi oferta să funcţioneze”, a precizat reprezentantul Romgaz.

Producătorii de gaze vor fi obligaţi să vândă pe bursă 40% din producţie, în perioada 1 iulie - 31 decembrie 2020, la un preţ de pornire stabilit de ANRE, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă iniţiat de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, pentru modificarea Legii energiei 123/2012.

Aceasta în contextul în care, de la 1 iulie, piaţa gazelor va fi complet liberalizată.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite