Judecătoria obligă RDS-RCS să reintroducă GSP TV

0
Publicat:
Ultima actualizare:
RCS&RDS va participa la licitaţie pentru obţinerea licenţei alături de alte cinci companii
RCS&RDS va participa la licitaţie pentru obţinerea licenţei alături de alte cinci companii

"RCS-RDS este obligat să introducă imediat postul GSP TV în grila sa de programe. Decizia a fost luată de Judecătoria Sectorului 5, prin ordonanţă prezidinţială", anunţă antena3.ro.

Consiliul National al Audiovizualului a luat marti, 11 octombrie, decizia amendării societatii RCS & RDS, pentru ca nu retransmite postul GSP TV. Cuantumul amenzii a fost stabilit la 10 000 lei. Neincluderea in pachetul de programe al postului de sport care apartine Antena Group înseamnă nerespectarea principiului „must carry”, reglementat de articolul 82, alineat 1, din Legea Audiovizualulului nr. 504/ 2002.

„Asteptam ca RCS- RDS  să se conformeze legilor in vigoare şi să introducă în grila de programe GSP TV, televiziune care este must-carry”, a declarat Cristian Creţu, Channel Manager GSP TV.

Antena Group a acţionat in judecată RCS & RDS în luna aprilie a acestui an, solicitînd crearea unui pachet distinct de servicii de programe necondiţionat tehnic sau financiar, care să includă Antena 1 şi celelalte televiziuni must carry, aşa cum rezultă din evidenţele Consiliului Naţional al Audiovizualului. Antena Group doreşte recuperarea prejudiciului estimat la suma de 60 de milioane de euro, cauzat de RCS - RDS în ultimii trei ani prin perceperea ilegală de la publicul abonat a tarifelor pentru retransmiterea canalelor must carry, conform gsp.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite