Jucătorii de la Unirea Urziceni mai cred că pot lua campionatul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotbaliştii de la Unirea Urziceni au fost extrem de entuziaşti după victoria categorică, scor 4-1, obţinută la Turnu Severin, cu Universitatea Craiova.

Marius Bilaşco speră ca în ultimele cinci etape contracandidatele la titlu şi mai akle CFR Cluj să se mai încurce. "Nu credeam în scorul ăsta, dar am tratat foarte serios meciul. Sperăm să terminăm pe locul doi. Mai avem cinci meciuri pe care vrem să le câştigăm şi alte echipe mai joacă între ele şi sper să se încurce", a declarat Bilaşco.

Antonio Semedo, cel care a marcat ultimul gol al Unirii, a spus că jucătorii doresc mai mult decât managerul general Maihai Stoica: "Vrem mai mult decât Meme, vrem primul loc. Dacă Meme vrea locul doi, noi vrem mai mult. Ne batem la Champions League, că ne-am obişnuit să jucăm acolo", care a fost completat de Sorin Paraschiv: "Azi şi cei de pe bancă au jucat foarte bine".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite