Federer, înfrângere-şoc la debutul pe zgură din 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Roger Federer a început dezastruos sezonul pe zgură din 2010, pierzând în turul al doilea al Mastersului de la Roma în faţa letonului de 21 de ani Ernests Gulbis, scor 2-6, 6-1, 7-5. Învingătorul numărului 1 mondial este clasat pe locul 40 în ierarhia mondială, cu un loc mai jos decât românul Victor Hănescu.

Tânărul Gulbis a avut o revenire absolut senzaţională după ce Federer a câştigat primul set cu 6-2 şi se îndrepta către ceea ce toată lumea credea a fi o victorie facilă. Federer şi-a făcut jocul obişnuit în debutul partidei punctând şi la capitolul spectacol prin câteva mingi bine plasate. Singura deficienţă a fost primul serviciu care a funcţionat mai slab, doar 46 la sută.

Apoi ceva s-a rupt în jocul numărului 1 mondial care s-a văzut efectiv hăituit de tânărul leton de 21 de ani. Federer a comis 15 greşeli neforţate în al doilea set, dintre cele 38 în total, iar loviturile sale şi-au pierdut precizia din prima parte. Roger a cedat setul al doilea cu un neverosimil 6-1 dar  totul părea doar o sincopă pe care starurile şi-o permit uneori. 

Gulbis însă a prins curaj, a început să creadă în sfertul al treilea că poate trece de Federer şi în ciuda unor greşeli pe final a reuşit victoria. Letonul a avut nevoie de nu mai puţin de şapte mingi de meci, dintre care patru în acelaşi game, la 5-4 în decisiv. Două dintre mingiile de meci le-a irosit pe serviciul său în urma unor duble greşeli, iar punctul victoriei a venit pe o greşeală neforţată a lui Federer care a fost de nerecunoscut în cele două seturi pierdute.  

"Este cea mai importantă victorie din carieră. La un moment dat mă apucase frica că pot să-l bat. Şi acum îmi tremură tot corpul. Nu-mi vine să cred că am câştigat", a declarat Gulbis la finalul partidei. 

"Nu am avut o viteză bună, serviciul nu a mers. Sper să-mi revin, de obicei cam asta fac după o asemenea înfrângere", a spus la final elveţianul, care a acuzat vremea rece şi ploaia uşoară care s-a abătut asupra terenurilor de la Foro Italico, dar care nu a dus la întreruperea meciului.

Anul trecut Federer a ajuns în semifinale la Roma iar apoi a câştigat la Roland Garros primul său turneu de Grand Slam pe zgură. În 2010 el va participa la alte două turnee pe zgură, Estoril şi Madrid, înainte de a evolua la Paris.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite