Red Bull: "Vettel nu va pleca nicăieri!"
0Oficialii scuderiei Red Bull susţin că ar fi de acord ca Sebastian Vettel să părăsească echipa doar în cazul în care germanul ar avea cel puţin un întreg sezon modest.
Patronul Dietrich Mateschitz a admis că, într-un caz extrem, îi va permite germanului să părăsească echipa înainte de expirarea contractului, însă consultantul Helmuth Marko a clarificat această poziţie. "Faptul că cineva poate "evada" din mâinile lui Mateschitz face parte din filosofia sa. Dar într-o organizaţie care investeşte foarte mulţi bani trebuie să avem anumite garanţii. Această situaţie (n.r - condiţiile pentru plecarea prematură a lui Vettel) s-ar adopta pe o perioadă de unul sau două sezoane. Nu este vorba despre loialitate, pentru că un sportiv de top trebuie să fie extrem de egoist. Dar acum suntem atât de puternici, încât chiar dacă începem sezonul cu un monopost incapabil de victorii am recupera rapid", a spus Marko.
Prin prisma performantelor obţinute într-o perioadă scurtă de timp, Vettel este unul dintre cei mai râvniţi piloţi din Formula 1, printre echipele interesate de el numărându-se anterior Ferrari sau Mercedes GP.