Actrița Emel Atıcı, din serialul „Mă numesc Zuleyha”, a murit alături de fiica ei, în cutremurul din Turcia

0
Publicat:

Printre cei care și-au pierdut viața sub ruine se numără și o artistă îndrăgită. Este vorba de actrița Emel Atıcı, din serialul „Mă numesc Zuleyha”.

Emel Atıcı juca în „Mă numesc Zuleyha”
Emel Atıcı juca în „Mă numesc Zuleyha”

Actrița și fiica ei Püryan Aıcı s-au stins din viață în urma cutremurului care a zguduit Turcia și Siria, pe 7 februarie.

În urmă cu puțin timp, casa de producție care a avut ideea acestui serial, a dat vestea tragică pe rețelele de socializare.

„Suntem profund întristați de pierderea valoroasei actrițe Emel Aıcı, din serialul nostru Mă numesc Zuleyha și a fiicei sale, Püryan Aıcı, în dezastrul cutremurului din țara noastră. Ne exprimăm condoleanțe familiei Atıcı și tuturor cetățenilor noștri care și-au pierdut viața în cutremur, familiilor lor”, a transmis compania Tims&B, potrivit fanatik.ro.

 Emel Atıcı și fiica sa au murit după cutremurul din Turcia FOTO Twitter
Emel Atıcı și fiica sa au murit după cutremurul din Turcia FOTO Twitter

Colegii săi din serial au transmis mesaje pe rețelele de socializare în care deplâng moartea artistei. 

Și cei alături de care a jucat de-a lungul vieții sunt îndurerați de moartea actriței.

„Îmi pare foarte rău, foarte … Pentru toată lumea, pentru orice. Îmi pare rău pentru pierderea ta”, a transmis actrița Hilal Altinbilek, pe Instagram.

„Fie ca draga noastră prietenă Emel Atici să se odihnească în pace… Odihnește-te în pace…”, a scris și actrița Sibel Tascioglu, pe rețelele de socializare.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite