Drama bărbatului care nu se putea îmbolnăvi de SIDA: s-a sinucis la 66 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În ciuda coincidenţei fericite de a nu putea fi niciodată bolnav de SIDA, Stephen Crohn era un bărbat profund nefericit FOTO The New York Times
În ciuda coincidenţei fericite de a nu putea fi niciodată bolnav de SIDA, Stephen Crohn era un bărbat profund nefericit FOTO The New York Times

După ce şi-a văzut cei mai mulţi prieteni pierzându-şi viaţa în lupta cu SIDA, Stephen Crohn, bărbatul care nu se putea îmbolnăvi de această boală datorită unei mutaţii, şi-a luat singur viaţa.

S-a întâmplat luna trecută, după ce Stephen Crohn, bărbatul care nu se putea îmbolnăvi de SIDA, a împlinit 66 de ani, a mărturisit recent sora sa. Motivul pentru care Crohn nu putea dezvolta temuta boală este că prezenta un defect genetic la nivelul globulelor albe, care îl făceau, practic, imun la SIDA, chiar şi atunci când testele de sânge indicau „concentraţii de HIV de mii de ori mai mari decât cele care s-ar întâlni vreodată în afara unei eprubete dintr-un laborator de cercetare“, potrivit medicului Bill Paxton, de la Centrul de Cercetare SIDA „Aaron Diamond“ din New York.

Stephen Crohn era un bărbat homosexual care şi-a pierdut, de-a lungul timpului, mai mulţi apropiaţi în lupta cu SIDA, ba chiar şi pe partenerul său, Jerry Green. „Ceea ce este cel mai greu este să trăieşti într-un doliu continuu, să trăieşti cu această povară a deceselor celor dragi. În ultimii ani am pierdut şase-şapte dintre apropiaţi cu SIDA. Chiar săptămâna trecută am citit necrologul unui prieten în ziar. Nu e uşor, de fapt cred că e la fel de greu ca atunci când eşti în război şi-ţi pierzi prietenii în bătaia armelor“, declara Crohn într-un interviu acordat în 1999 postului PBS.

„Fratele meu nu a mai suportat să vadă atâta moarte în jurul lui şi se simţea, parcă, vinovat, că el nu putea să moară de SIDA la fel ca ei“, a explicat sora lui Crohn pentru „New York Times“.

Cum a devenit „bărbatul imun la SIDA“

Stephen Crohn a intrat ca voluntar într-un studiu al oamenilor de ştiinţă de la Centrul „Diamond“, care i-au şi descoperit particularitatea genetică: un receptor defect, CCR5, care nu permitea virusului imunodeficienţei dobândite să infecteze globulele albe CD4.

Descoperirea a fost extrem de importantă pentru înţelegerea infecţiei cu HIV şi pentru deschiderea unor căi de tratament eficient. De asemenea, această descoperire va sta, probabil la baza unor vaccinuri eficiente contra SIDA.

Datorită acestor rezultate, în 1996, publicaţia britanică „The Independent“ l-a numit pe Crohn „bărbatul care nu se poate îmbolnăvi de SIDA“ şi aşa a rămas cunoscut de atunci. Â

Stephen Crohn era pictor şi editor freelance al Ghidurilor de Călătorii Fodor. Unul dintre unchii săi a fost Burrill B. Crohn, un gastroenterolog care a descoperit şi a dat numele său bolii Crohn, o afecţiune inflamatorie intestinală. 

Citeşte şi:

Cum să tratezi corect bronşita

Tusea este primul semn că ai putea suferi de bronşită. Dacă este însoţită, însă, şi de dureri în piept, respiraţie dificilă sau şuierătoare, expectoraţie, febră şi slăbiciune, consultă medicul cât mai curând posibil. Afecţiunea poate fi deja cronică.

Ce se întâmplă când îţi trosneşti degetele

Trosnitul degetelor este ceva foarte plăcut pentru tine şi foarte deranjant pentru cei din jur. Dar oare poate cauza artrită, aşa cum ne ameninţa mama sau bunica pentru a ne face să încetăm? Nu există nicio dovadă ştiinţifică serioasă care să spună că trosnitul degetelor cauzează artrită. Ar putea, însă, afecta funcţionarea articulaţiilor pe termen lung.

Dr. Alin Nicolescu, şeful secţiei de cardiologie de la „Marie Curie“: „Până la 1.000 de copii ar trebui operaţi pe inimă în România“

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite