Cui pe cui nu se scoate. Mahmureala trece cu răbdare
0Durerea cruntă de cap şi greaţa care pare să nu aibă vreun sfârşit au drept cauză prea multă băutură. Revelionul şi petrecerile de după te-au pricopsit cu o mahmureală de toată frumuseţea. Este foarte important să înţelegem cum funcţionează mahmureala pentru a reuşi să-i ameliorăm, cât de cât, efectele.
Mahmureala nu este o simplă reacţie la alcool, ci mai degrabă un răspuns la multiple procese ce s-au întâmplat în organism, toate în acelaşi timp. „Atunci când bei alcool, organismul metabolizează acetaldehida (n.r. - o substanţă creată atunci când ficatul „se ocupă“ de alcool) şi aceasta se acumulează în corp, fapt care te face să te simţi ca naiba“, conform medicului american David Agus, citat de „Science Recorder“.
Bineînţeles, cel mai bun mod de a evita mahmureala este să nu bei. În cazul în care bei, trebuie să alegi cu înţelepciune un singur tip de băutură. „Cel mai mare risc la mahmureală este să bei băuturi alcoolice colorate, ca whisky“, spune dr. Agus. Băuturile clare, cum este vodca, nu dau o mahmureală atât de rea.
Cum au trecut sărbătorile şi mahmureala deja te-a cuprins, e prea târziu să faci alegeri informate cu privire la băutură. Aşa că, cel mai bine încearcă să-ţi ameliorezi simptomele.
Primul sfat, şi cel mai important este să nu mai bei. Teoriile conform cărora o bere te scapă de mahmureală sunt complet greşite. O doză suplimentară de alcool te va face să te simţi şi mai rău.
Sfaturile americanilor sunt, în primul rând, să mănânci mâncăruri bogate în grăsime, deoarece grăsimea te va ajuta să elimini alcoolul din organism mult mai rapid. Cârnaţii, şunca sau carnea din sarmale ar conţine şi vitamina B care te ajută să metabolizezi alcoolul mai repede, notează „Times“.
O altă soluţie oferită de medicul Jason Burke, consilierul „Times“, este grâul încolţit. „Totuşi, în cazul în care nu ai mai mâncat aşa ceva, nu îl recomand, deoarece ar putea să-ţi deranjeze stomacul şi aşa deranjat“, adaugă dr. Burke.
Cel mai important leac al mahmurelii este hidratarea. Apa, sucurile, limonada, eventual cu multă gheaţă, te vor ajuta să te recuperezi mai rapid. Nu uita de produsele lactate, care au un efect benefic asupra „otrăvirii“ organismului cu prea mult alcool. O altă soluţie, exerciţiile fizice, fie că ieşi la o plimbare prelungită, fie că te duci la patinoar sau chiar la sală, sportul te va ajuta să scapi mai repede de mahmureală.
Totuşi, toţi experţii avertizează că nimic nu va elimina complet starea de rău şi durerea de cap, ci doar va ameliora simptomele. Aşa că, în timp ce astăzi te refaci după petreceri şi aştepţi ca leacurile să-şi facă efectul, gândeşte-te să nu mai bei atât de mult data viitoare, mai ales că mahmurelile sunt din ce în ce mai rele pe măsură ce îmbătrâneşti.
Citeşte şi:
Mituri despre consumul de alcool, demontate în mod ştiinţific
Cercetători de la Universitatea din California au încercat să spulbere, în cadrul mai multor experimente, diverse credinţe populare legate de consumul de alcool.
Beţia şi mahmureala la volan, la fel de periculoase
Mai ales în perioada Sărbătorilor sunt extrem de frecvente cazurile în care petrecăreţii care au consumat alcool până spre dimineaţă se urcă la volan a doua zi, mahmuri. Două noi studii de amploare au arătat că acest obicei este aproape la fel de periculos ca beţia la volan.
Ghid pentru a scăpa rapid de mahmureală
De Sărbători, românii consumă între 30 şi 40 de milioane de litri de vin, arată statisticile. Inevitabil, în multe cazuri, în zilele de după Anul Nou apare mahmureala. Acest ghid te va ajuta să elimini mai uşor simptomele neplăcute.
Cum să treci cu bine peste mahmureală
Crăciunul este un moment în care ar trebui să sărbătorim naşterea lui Iisus Hristos, dar tradiţiile introduse în timp includ o masă bogată şi, de multe ori, exagerări în ceea ce priveşte băutura. Cum poţi scăpa de mahmureală?