De veghe la oala cu sarmale

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Criză, criză şi iar criză. Sau, parafrazând „Iarna" lui Alecsandri: ziua criză, noaptea criză, dimineaţa criză iară...

 Nu mai e iarnă de mult, dar ţurţuri grei atârnă în sufletele noastre.

Noi, românii, trăim o criză perpetuă. Când nemţii sau francezii gustau prosperitatea capitalistă, noi orbecăiam în bezna comunistă. Când ungurii sau sârbii aveau magazinele pline cu păpică, noi făceam foamea cu „Nea Nicu". Când cehii sau polonezii îşi reformau economia şi construiau autostrăzi, noi eram generaţia de sacrificiu a unor bezmetici.

Şi tot aşa, am ţopăit din criză-n criză. După criza hitleristă am intrat în cea stalinistă. Din criza comunistă am sărit direct în cea capitalistă. Vreo 20 de ani ne-am bălăcit în criza tranziţiei. Tranziţie spre ce? Evident, spre o nouă criză.

De data asta, o criză la pătrat. Peste criza noastră tradiţională, la care au trudit câteva valuri de politicieni şi toate partidele trecute pe la guvernare, se suprapune marea criză globală. Câtă vreme Occidentul duduia, ne trăgea şi pe noi după el, ca pe un vagonet agăţat la coada trenului. Mai ajungea şi la noi câte-o firimitură de la vagonul-restaurant, mai rădeam un zaibăr şi-nfulecam câţiva mititei cu pâine şi muştar, le mai făceam cu mâna celor de pe margine, iu-huuuuu!, iar viaţa - la fel ca trenul - mergea înainte. Până într-o zi când locomotiva s-a oprit. Gata, nu mai trage niciun vagon! Nici măcar un vagonet. Fiecare să se descurce cum poate.

Iar noi - vai de vagonetul nostru! Fără ajutor din afară, nu suntem în stare nici să cumpărăm bilet de tren. Nu putem plăti salariile şi pensiile. Când s-au mărit, ne-am bucurat. Când se micşorează, facem revoluţie. Ne vrem banii integral, în varianta gonflată acum un an sau doi, prin campaniile electorale. Ce dacă nu mai sunt bani?! Să fie bani!

În aceste vremuri grele, politicienii din opoziţie susţin revendicările sindicale. Drăguţii de ei!... Tare mult aş vrea să-i văd măcar o lună la guvernare, acum, când suntem la fundul sacului. Să stea cu faţa la sindicate şi cu spatele la FMI. Sigur că atunci ar fi pătrunşi ei de fiorul responsabilităţii, iar ăilalţi ar deveni simţitori cu sindicatele.

În privinţa vitejilor de la Palatul Victoria, nu încape îndoială că au nimerit într-un moment prost să stea de veghe la oala cu sarmale. Altceva e să guvernezi pe timp de pace socială, când bugetul e doldora, investitorii străini ne asaltează cu miliarde de euro, iar şomerii sunt o specie pe cale de dispariţie...

Dar nu trebuie să le plângem de milă. Oricât de multă fiere s-ar aduna în borcanul unei guvernări de criză, se mai găseşte totuşi şi oleacă de miere în care să-şi bage dânşii deştele.

Poate acum, când se află între două plutoane de execuţie, vor înţelege să renunţe, în sfârşit, la tradiţionalele scheme de a ne jupui cu zâmbetul pe buze: licitaţii trucate, încredinţări directe, adiţionale la contract, facturi umflate, deconturi stupide, clientelă politică, afacerişti de partid, AGA, consilii de administraţie, agenţii şi deconcentrate.

Dacă şi acum, când ne cer să trăim mai prost, ei vor continua să trăiască mai bine, atunci chiar îşi merită plutonul de execuţie!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite