Viitorul prinde aripi! Echipa lui Hagi a câştigat meciul cu Pandurii, s-a dus la şase puncte de Steaua
0Viitorul Constaţa a câştigat cu 3-0 (2-0), meciul de acasă cu Pandurii Târgu Jiu şi s-a distanţat la şase puncte în fruntea clasamentului.
Pentru Viitorul au marcat Iancu, în minutul 30, Chiţu în minutul 37 şi Florinel Coman în minutul 81. Iancu a înscris din apropierea porţii, după ce şutul lui Morar a lovit bara, Chiţu a punctat din lovitură de la 11 metri, iar Coman a marcat cu un şut din careu.
La scorul de 0-0, Viitorul a mai înscris o dată, reuşită anulată greşit pe motiv de ofsaid.
Echipa lui Gică Hagi are acum 48 de puncte în clasament, cu şase mai multe ca Steaua şi cu opt peste CSU Craiova. Practic, este pentru prima oară când Viitorul conduce ierarhia la o distanţă atât de mare. Până la încheierea play-off-ului, Viitorul mai are de jucat în deplasare la Astra şi la CFR Cluj şi acasă cu ACS Poli Timişoara.
FC Viitorul: Rîmniceanu - Benzar, Hodorogea, Boli, Cr. Ganea - N. Roşu (Vînă '57), Nedelcu, Purece - Iancu (Coman '72), Morar (Casap '57), Chiţu. Antrenor: Gheorghe Hagi
Pandurii Târgu Jiu: Stanca - Negoiţă (Nwabueze '46), Ene, Ilie, Buşu - Zaina, Stana - Hlistei, Surugiu, Pîrcălabu (Dodoi '70) - Negruţ (Dănăricu '57). Antrenor: Flavius Stoican
Cartonaşe galbene: Casap '58 / Ene '29, Nwabueze '48, Ilie '87