VIDEO AS Roma, dependentă de Totti! Căpitanul şi-a salvat echipa în derby-ul cu Lazio şi a sărbătorit într-un mod inedit, alături de propriii suporteri
0AS Roma a remizat cu Lazio, scor 2-2, după ce a fost condusă cu 2-0. Salvatorul formaţiei lui Rudi Garcia a fost căpitanul Totti, care a marcat ambele goluri şi a salvat Roma de la înfrângere.
AS Roma a terminat la egalitate, scor 2-2, meciul jucat pe teren propriu împotriva rivalei de moarte, Lazio Roma, la care Ştefan Radu a fost integralist. Gazdele au fost conduse cu 2-0 până în minutul 48, dar au revenit miraculos graţie golurilor înscrise de căpitanul Francesco Totti.
Pentru Lazio au punctat Mauri (25) şi Anderson (29), iar Totti a marcat după pauză, în minutele 48 şi 64. După ce a reuşit golul egalizator, decarul Romei a luat un telefon de la un fotoreporter şi şi-a făcut un "selfie" pe teren, având în spate peluza în care se aflau fanii echipei sale.
La Derby della Capitale, jucătorii lui Lazio au jucat cu tricouri pe care era inscripţionat mesajul "Je suis Charlie", în semn de solidaritate cu poporul francez aflat în doliu după moartea celor 17 persoane decedate în atentatele teroriste de la Paris.
VIDEO Roma - Lazio
Tătăruşanu a luat trei goluri de la Palermo
În afară de Radu Ştefan, un alt român a fost integralist în această etapă din Serie A. Este vorba de Ciprian Tătăruşanu, care a jucat tot meciul în poarta Fiorentinei în disputa cu Palermo. Din păcate, portarul român a încasat trei goluri, două dintre ele în decurs de doar două minute şi unul din penalty. La niciunul dintre goluri. Tătăruşanu nu a fost vinovat.
VIDEO Fiorentina - Palermo