Retrogradată după un autogol stupid!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

GHINION Ceahlăul a ajuns în Liga a II-a la capătul unei faze în care mijlocaşul slovac Pecha a marcat în propria poartă Conducerea echipei moldovene l-a găsit vinovat pe portarul

GHINION Ceahlăul a ajuns în Liga a II-a la capătul unei faze în care mijlocaşul slovac Pecha a marcat în propria poartă

Conducerea echipei moldovene l-a găsit vinovat pe portarul Cătălin Mulţescu şi acuză Ştiinţa că nu şi-a apărat corect şansele în meciul cu Gloria Buzău.

La scorul de 2-2, în ultima etapă, Ceahlăul, care juca la Craiova, îşi păstra locul în prima divizie. A venit însă minutul 85. Portarul Cătălin Mulţescu a degajat în coechipierul său, slovacul Ivan Pecha, care şi-a înscris un autogol echivalent cu retrogradarea.

După meci, şefii nemţenilor au pornit tirul acuzelor asupra portarului: "Am retrogradat pe mâna lui Mulţescu, care a greşit şi astăzi la două goluri şi a mai făcut-o şi în alte meciuri. Vom face schimbări masive", a spus preşedintele Ceahlăului, Viorel Mestecăneanu. Nemţenii au rulat peste 40 de jucători în acest sezon, fără să-şi poată atinge obiectivul. Supărat de acuzele şefilor săi, Cătălin Mulţescu a declarat că se va retrage din activitate: "E o greşeală care mă va marca toată viaţa, de aceea am decis să mă las de fotbal. Aşa a vrut Dumnezeu".

Atac ironic la adresa olteanului Costea

"La această echipă sunt doar mercenari, nu jucători. Pecha a venit de două luni, azi îşi ia banii şi pleacă la el acasă. Politică proastă a lui Gheorghe Ştefan, care n-a învăţat nimic în atâţia ani", ne-a declarat un alt conducător al moldovenilor, sub protecţia anonimatului. Preşedintele Ceahlăului nu i-a "iertat" nici pe cei de la Ştiinţa: "Costea trebuia să nu rateze la modul la care a făcut-o la Buzău, pentru că altfel ar fi fost convocat de Piţurcă pentru EURO 2008, aşa merită să rămână acasă". Una peste alta, echipa, cu o bază sportivă omologată pentru meciuri internaţionale, va juca în eşalonul secund al fotbalului românesc.

Speră să rămână în prima ligă!

Ceahlăul a încheiat miercuri patru ani în care a consemnat nu mai puţin de trei retrogradări, prima având loc în 2004. Nemţenii aşteaptă acum licenţierea echipelor pentru noul sezon. Dacă una dintre formaţii, indiferent de nume, nu va îndeplini condiţiile dificile de licenţiere, Ceahlăul, prima sub linia retrogradării, va rămâne în Liga I!

Am fi meritat să rămânem în Liga I, dar poate, cine ştie, chiar vom rămâne... Iar dacă vom merge în Liga a II-a, vom face schimbări masive
Viorel Mestecăneanu, preşedinte Ceahlăul

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite