Liga I, etapa a 13-a: Vaslui dă lovitura în faţa Pandurilor, cu „dubla“ lui Antal. Golul victoriei a căzut în prelungiri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaslui a câştigat în prelungiri partida cu Pandurii. FOTO: Răzvan Păsărică
Vaslui a câştigat în prelungiri partida cu Pandurii. FOTO: Răzvan Păsărică

Pandurii pleca drept favorită în faţa Vasluiului, a avut 1-0 pe tabelă, dar şi un om eliminat. În partea secundă, moldovenii au revenit, cu „dubla“ lui Antal, golul victoriei fiind reuşit în prelungiri!

După două victorii în faţa a două grupări timişorene, 3-2 cu ACS Poli în Liga I şi 3-0 cu Ripensia, în optimile Cupei, Pandurii a întâlnit-o sâmbătă pe Vaslui. 

Şi deşi moldovenii nu aveau în acest sezon nicio victorie în deplasare, au reuşit să spargă gheaţa chiar în curtea Pandurilor. 

Gazdele au deschis scorul prin reuşita lui Momcilovici (29), dar au rămas apoi în inferioritate, după eliminarea lui Paraskevas, în finalul primei reprize (41), pentru cumul de cartonaşe. La Pandurii n-a evoluat Matulevicius, accidentat. 

Vasluiul a forţat în partea secundă şi a reuşit să întoarcă soarta partidei prin „dubla“ lui Antal (67, 90+2). 

Pandurii rămâne pe locul 4, cu 23 de puncte în 13 partide, în timp ce Vaslui adună doar nouă (a pierdut opt puncte în urma unei sancţiuni din partea FRF) şi e pe locul 16.

Echipele de start: 

Pandurii Târgu Jiu: Stanca - Unguruşan, Christou, Erico, Momcilovici - Anton, Breeveld - Buleică (Ciucur '58), Eric (Mamele '45), Distefano - Dos Santos (Nicoară '84). Antrenor: Cristian Pustai.

FC Vaslui: Cerniauskas - Celeban, Cordoş (Wilk '46), Prahic, Muşat - Caue (Pătulea '54), Madson - Viveiros, Antal, Sânmărtean - Temwanjera. Antrenor: Liviu Ciobotariu.

Arbitri: Istvan Kovacs (central) - Marius Nicoară, Alexandru Cerei (asistenţi)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite