Halep a ratat locul doi mondial, pe care a rămas Na Li. Kvitova poate urca pe 4
0Simona Halep (locul 3 WTA) s-a oprit joi, în semifinalele de la Wimbledon, după 6-7, 2-6, în faţa lui Eugenie Bouchard (locul 13 WTA). A contat enorm însă o accidentare suferită în startul meciului.
„Duelul noii generaţii din tenis“ a numit presa de specialitate înfruntarea dintre Simona Halep (22 de ani, locul 3 WTA) şi Eugenie Bouchard (20 de ani, locul 13 WTA). Două jucătoare tinere, într-o formă senzaţională, cu cele mai multe victorii în turneele de Mare Şlem din acest an, ambele cu câte 15, până joi. Simona pornea cu avantajul moral al victoriei din singura întâlnire directă, la începutul acestui an, în turul patru la Indian Wells. Joi, pe „Arena Centrală“ de la Wimbledon, miza era mult mai mare, un loc în finală.
Cu probleme medicale din optimi
Două momente au jucat un rol important în derularea ostilităţilor. În startul primului set, românca a solicitat îngrijiri medicale. În game-ul al patrulea al partidei, Simona, o jucătoare de zgură, a încercat o alunecare tipică pentru acest tip de suprafaţă. Iarba oferă însă alt tip de rezistenţă, iar piciorul stâng al româncei a rămas „împlântat“ în gazon. Cu un bandaj uriaş la coapsa stângă, pe care l-a purtat şi la meciurile din optimi şi sferturi, românca a mai primit o faşă şi pe glezna piciorului stâng. „Time-aut-ul medical ar putea modifica balanţa jocului. Halep se va concentra mai mult pe gleznă, iar Bouchard ar putea profita“, avertiza John McEnroe, de trei ori câştigător la Wimbledon, joi comentatorul partidei la BBC. Constănţeanca a rezistat, a părut chiar că nu acuză prea tare accidentarea, iar deznodământul primului set s-a decis la tiebreak. Unde, la 3-2 pentru Halep, arbitrul francez Kader Nouni, acelaşi care a condus finala româncei de la Wimbledon, a oprit meciul. Asta după ce în tribunele „Arenei Centrale“ unui spectator i s-a făcut rău. O pauză de câteva minute, care a scos-o din ritm pe româncă. A mai câştigat o minge, dar Bouchard s-a impus cu 7-5 şi a câştigat primul set cu 7-6 (7-5), după o oră şi două minute de joc.
A salvat cinci mingi de meci
Accidentarea Simonei şi-a spus cuvântul apoi, care a început să se sprijine tot mai mult pe piciorul stâng, la loviturile de rever. Setul secund a devenit aproape o formalitate pentru canadiancă, prima jucătoare după rusoaica Dinara Safina, în 2009, care joacă semifinalele la primele trei turnee de Mare Şlem ale anului. Simona a câştigat un singur game, chiar primul din set, apoi a salvat la 1-5 trei mingi de meci! N-a vrut să cedeze, la 2-5 a mai salvat încă două mingi de meci, nu şi pe a treia. Bouchard s-a impus cu 6-2, după 35 de minute de joc în setul secund. Românca rămâne însă cu un parcurs de senzaţie în acest an la turneele de Mare Şlem: sferturi la Australian Open, finală la Roland Garros şi semifinală la Wimbledon.
A ratat locul 2 mondial
După ce Serena Williams şi-a recâştigat poziţia de lider mondial, anul trecut, în februarie, trei jucătoare şi-au disputat locul 2, ocupat pe rând de bielorusa Victoria Azarenka, rusoaica Maria Şarapova şi Li Na. Cu o prezenţă în finala de la Wimbledon, Halep ar fi depăşit-o pe chinezoaică.
Acum, românca a rămas pe 3, cu 6.785 de puncte, cu doar 175 de puncte în spatele lui Li Na. Lider autoritar rămâne americanca Serena Williams, cu 9.510. Pe patru a urcat Kvitova care, dacă ar câştiga finala, ar acumula 6.070 de puncte (altfel rămâne cu 5.370).
Parcursul Simonei Halep la Wimbledon
Turul 1 6-2, 6-2 vs. Teliana Pereira (Brazilia, locul 88 WTA)
Turul 2 6-3, 4-6, 6-4 vs. Lesia Ţurenko (Ucraina, 170 WTA)
Turul 3 6-4, 6-1 vs. Belinda Becici (Elveţia, 71 WTA)
Optimi 6-3, 6-0 vs. Zarina Diyas (Kazahstan, 72 WTA)
Sferturi 6-4, 6-0 vs. Sabine Lisicki (Germania, 19 WTA)
Semifinale 6-7, 2-6 vs. Eugenie Bouchard (Canada, 13 WTA)