Halep radiază! Traseu excelent la Australian Open: Când poate da de Emma Răducanu
0Cele cinci românce care se află pe tabloul principal, în primul Grand Slam al anului (17-30 ianuarie), au aflat adversarle lor, după tragerea la sorţi de la Melbourne.
Simona Halep (30 de ani, 15 WTA) e jucătoarea de care se leagă speranţele românilor şi la această ediţie pentru un parcurs lung, la Australian Open. Iar constănţeanca, în ciuda faptului că n-a mai fost printre primele favorite la tragerea la sorţi de astăzi, a prins un culoar bun.
Iată cum poate arăta drumul Simonei spre fazele superioare ale turneului:
*Turul I: Magdalena Frech (105 WTA)
*Turul II: Beatriz Haddad Maia (88 WTA) / Jucătoare venită din calificări
*Turul III: Emma Răducanu (18 WTA) / Slone Stephens (68 WTA)
*Optimi: Garbine Muguruza (3 WTA) / Tamara Zidansek (31 WTA)
*Sferturi: Anett Kontaveit (7 WTA) / Elena Rybakina (13 WTA) / Elise Mertens (20 WTA)
*Semifinale: Aryna Sabalenka (2 WTA) / Iga Swiatek (8 WTA) / Anastasia Pavlyuchenkova (11 WTA))
*Finală: Ashleigh Barty (1 WTA) / Naomi Osaka (14 WTA) / Barbora Krejcikova (4 WTA)
Halep şi Frech, poloneza de 24 de ani în faţa căreia va debuta la Australian Open 2022, s-au întâlnit o singură dată până acum. Se întâmpla la 14 august 2020, la Praga, pe zgură. Atunci, Simona s-a impus în minimum de seturi: 6-2, 6-0.
2018 e anul în care Simona Halep a înregistrat cel mai bun rezultat, la Australian Open: atingerea finalei. A fost învinsă de Caroline Wozniacki, scor 6-7, 6-3, 4-6.
Sorana Cîrstea, ghinionistă
În afară de Halep, România mai are patru sportive pe tabloul principal şi acolo poate ajunge şi Irina Bara (136 WTA). Aceasta trebuie să treacă, în noaptea de joi spre vineri, de Viktoriya Tomova (119 WTA), în meciul decisiv din calificări. În rest, celelalte românce vor evolua, în turul I, împotriva următoarelor jucătoare:
*Sorana Cîrstea (38 WTA) - Petra Kvitova (21 WTA)
*Irina Begu (58 WTA) - Oceane Dodin (96 WTA)
*Jaqueline Cristian (73 WTA) - Greet Minnen (81 WTA)
*Gabriela Ruse (82 WTA) - Jasmine Paolini (52 WTA)