Grecia – România 1-1: Generaţia de Aur a rezistat cu succes asaltului elenilor, cu zece ani mai tineri decât Hagi şi colegii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o partidă caritabilă disputată pe arena „Toumba“, la Salonic, fotbaliştii eleni care au cucerit titlul european, în 2004, i-au dominat pe Hagi şi compania. Spre deosebire de barajul pentru CM 2014, acum a existat o explicaţie pentru superioritatea grecilor: au fost cu zece ani mai tineri decât ai noştri.

Un bilet de intrare la meciul de luni seară a costat 2 euro, iar încasările au fost donate unei fundaţii care se ocupă cu sprijinul copiilor care au probleme medicale. 

Acţiunea a fost organizată la iniţiativa lui Theodoras Zagorakis, căpitanul cu care Grecia a câştigat Euro 2004, provocând una dintre cele mai mari surprize din istoria fotbalului.

Pe teren, a fost un spectacol plăcut, însă, mai ales în prima repriză, s-a jucat într-o singură direcţie: spre poarta apărată, mai întâi, de Bogdan Stelei, iar apoi de Ştefan Preda. Hagi a încântat asistenţa prin driblingurile sale de senzaţie, dar golul l-a marcat Charisteas, atacantul care a tranşat finala Euro 2004, marcând singurul gol al meciului cu Portugalia.

Generaţia de Aur a fost „întinerită“

Având în vedere diferenţa de zece ani în favoarea grecilor, Generaţia de Aur a României s-a „întinerit“ prin cooptarea în lot a unor jucători precum George Ogăraru, Mihăiţă Pleşan, Bogdan Mara sau Florin Bratu. Ultimul a şi adus egalarea, punctând în minutul 88, după un sprint, la fel ca atunci când făcea furori în tricoul Rapidului sau în cel al lui Dinamo.

Grecia – România 1-1

România: Stelea – Petrescu, Belodedici, Prodan, Rotariu – Sabău, Popescu, Gâlcă, Vlădoiu – Hagi, Răducioiu 

Antrenor: Anghel Iordănescu.

Secunzi: Ilie Dumitrescu şi Gabi Balint

Au mai jucat: Preda, Ogăraru, Pancu, Dănciulescu, Moldovan, Iencsi, Bratu, Mara

Grecia: Nikopolidis – Seitaridis, Kapsis, Dellas, Fyssas, Georgiadis, Nikolaidis, Charisteas, Basinas, Tsiartas, Zagorakis

Antrenor: Kostas Katsouranis

Stadion Toumba (Salonic): 10.000

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite