Duru: “Dinamo poate cere o derogare, dar nu cred că UEFA i-o va acorda”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viorel Duru
Viorel Duru

Directorul Administraţiei de Licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru, a declarat  că Dinamo poate cere de la UEFA o derogare pentru a putea evolua în sezonul 2016-2017 al cupelor europene, dar a precizat că nu ştie un caz în care forul european a răspuns favorabil.

"De cerut, oricine poate cere orice crede de cuviinţă că i se cuvine. Cea care va decide însă este UEFA. Dar eu nu cunosc vreun caz în care UEFA să fi acordat o derogare într-o astfel de situaţie. Regula este că solicitantul de licenţă are obligaţia că în urmă cu 12 luni înainte de începerea sezonului pentru care aplică nu a intrat sau nu se află în insolvenţă. Asta e regula care se aplică în cazul lui Dinamo şi ar putea cere o derogare. Dacă o vor şi primi, nu mă pot eu pronunţa", declarat Duru. Oficialul FRF consideră că declaraţiile oficialilor FC Dinamo în acest caz sunt menite pentru a-i motiva pe jucători. "E posibil să nu iasă pe 24, dar poate ies în iulie, poate le mai dă un termen. Eu am înţeles că există o contestaţie a finanţelor şi nu există o hotărâre la acest apel. Nu cred că se va putea judeca cererea de ieşire din insolvenţă în aceste condiţii. Cine ştie când va fi o decizie. E normal însă ca oficialii clubului să facă astfel de declaraţii pentru a putea menţine interesul jucătorilor, să aibă o motivaţie şi fotbaliştii pe care îi vizează. Poate şi a suporterilor", a spus Duru, citat de Mediafax. 

Oficialii echipei Dinamo au declarat în mai multe rânduri că intenţionează să solicite UEFA o dispensă prin care să i se permită să evolueze în sezonul 2016-2017 al cupelor europene.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite