Partida cu Danemarca pune în discuţie şi câteva elemente de care trebuie ţinut cont.

Decisiv sau nu?

Conducerea FRF şi selecţionerul Christoph Daum ne spun că meciul cu Danemarca nu este decisiv pentru naţională. Dacă vrem să fim, însă, realişti, trebuie să judecăm cifrele nu părerile. Concret, România are 5 puncte, după patru meciuri, şi e pe locul 4 în grupă. După meciul cu Danemarca va juca în deplasare doar pe terenurile echipelor mai bine clasate. În ordine: Polonia (10 iunie), Muntenegru (4 septembrie), Danemarca (8 octombrie). Programul  nu ne mai avantajează deloc. Am avut un avantaj în toamna anului trecut dar nu am profitat de el, pierzând două puncte acasă cu Muntenegru şi alte două în deplasare, cu Kazahstan. Singura şansă de a ne menţine cât de cât în cărţile calificării este victoria. Orice altă variantă ne va fi fatală. Sigur, ne putem agăţa de şanse teoretice, ca pe vremea lui Piţurcă în 2009 când FRF a trebuit să-i dea despăgubiri pentru că matematic România mai avea şanse de calificare cam de 0,7%, dar asta ar însemna să ne minţim singuri.   

Sunt mai buni decât noi?

Conform cotei de piaţă, da, Danemarca are un lot mai valoros decât România. Oamenii lui Hareide valorează 112 milioane de euro, cei ai lui Daum fac 57 de milioane de euro. Deci cam la jumătate. Doar Christian Erikssen, creierul vikingilor şi al lui Tottenham  e cotat la 35 de milioane de euro, cât toţi titularii noştri. Danezii vin şi cu Schmeichel, portarul campioanei Angliei, Leicester, şi cu alţi fotbalişti de valoare. Cel mai valoros jucător român este Nicolae Stanciu, de la Anderlecht, cotat la 7 milioane de euro. Şi în 1989 însă, când România a învins Danemarca şi s-a calificat la Mondialul din 1990, danezii aveau un lot mai valoros decât al nostru, iar asta a contat prea puţin.

Contează tradiţia?

În ciuda faptului că au un lot mai valoros, danezii nu sunt o sperietoare pentru România. Momentele de coşmar au fost împărţite între cele două echipe. Noi el-am luat calificarea la CM 1990, ei ne-au scos din cursă la CE 2004, după două meciuri de tristă amintire: 2-5 la Bucureşti şi 2-2 la Copenhaga. Danemarca nu e totuşi un adversar care să-ţi dea fiori pe şira spinării. În 2014, naţionala a învins-o cu 2-0 la Bucureşti, dar distribuţiile au fost destul de diferite faţă de ce va fi mâine. Danezii au venit fără Schmeichel, Erikssen şi alţi câţiva, în vreme ce România s-a bazat pe Pantilimon, Gardoş, Raţ, Sânmărtean, Hoban sau Maxim, care acum nu vor evolua. În lot se regăseşte, însă, Claudiu Keşeru, autor a două goluri la vremea respectivă, şi care acum va fi probabil titular mai ales că Florin Andone şi Bogdan Stancu lipsesc.

Ce să aşteptăm de la Daum?

Privită cu reticenţă, venirea lui Daum la echipa naţională a adus şi n-a adus ceva spectaculos. Neamţul ne-a arătat însă calea care trebuie urmată, una corectă şi fără compromisuri. Nu cred că există jucător român care să fi fost defavorizat de el. Pe de altă parte însă, corectitudinea nu-ţi garantează succesul. Faptul că Daum lucrează curat şi profesionist nu a fost de ajuns, cel puţin până acum. Pentru a face diferenţa este nevoie uneori de o sclipire şi de mai mult curaj, care să-ţi potenţeze valoarea. Lucruri pe care Daum nu ni le-a arătat până acum. Nu cred că Daum, adică mutările lui, vor face diferenţa contra Danemarcei. M-aş baza mai mult pe valoarea individuală a unor jucători.

Tot azi sunt meciurile Muntenegru-Polonia şi Armenia-Kazahstan.