Ticălosul politic

Una din cele mai rele fiare ale bestiarului ticălosului este ticălosul politic. Asta pentru că acest specimen are o putere, adesea, colosală, de care depinde soarta a milioane de oameni. Desigur că şi aici scala fărădelegilor este mare.

În partea sa superioară, adică la vârf, se află adevăraţii ucigaşi, criminali şi degrabă vărsători de sânge nevinovat. Stalin, de exemplu, este responsabil direct de uciderea a 20 de milioane de persoane (a semnat personal listele de persoane trimise la execuţie; iniţial, împreună cu cei câţiva membri ai consiliului de conducere al PCUS, iar apoi a semnat singur). Faptul că Rusia are în conştiinţa sa colectivă aceste crime - pe care nimeni nu le recunoaşte, deci nu le asumă - face ca societatea rusă de azi să aibă un sentiment de vinovăţie cu potenţial distructiv uriaş (a se citi: alt război).

            Alţi ticăloşi politici sunt responsabili de războaie locale sau de genocid la adresa propriului popor (cum e cazul cu Mladici, Karadzic, Miloşevici, Mubarak, Gaddafi, Castro, Admadinedjad, Bashar Al-Assad, Putin etc). Mă tem însă că la rubrica genocid, dintre conaţionali, se situează nu numai Ceauşescu şi ciracii lui (securişti, activişti de partid, Marea Adunare Naţională (să nu uit: unii membri ai MAN sunt azi (în 2014) în funcţii de conducere) şi guvernele din perioada respectivă), dar şi persoane de azi. Este greu de crezut că nici Iliescu, nici Constantinescu, nici Băsescu nu conoşteau care este nivelul de trai în România. Faptul că au contribuit direct la înfometarea populaţiei, la creşterea numărului celor care trăiesc sub starea de subzistenţă sau în sărăcie lucie (câteva milioane de persoane), îi face direct responsabili de genocid pe aceşti membri ai bestiarului. Desigur, dimpreună cu guvernele, cu administraţiile locale şi centrale, precum şi cu partidele care au guvernat.

            În partea mediană, cea mai amplă categorie, după Gauss, se află de la simplii hoţi şi bandiţi (printre cei dovediţi numărându-se câteva zeci de oameni politici din toate partidele) sau cei care fac fărădelegi pur şi simplu. Avem aici o ciudată ironie mioritică: cei chemaţi să facă legi sunt cei care le încalcă primii şi în modul cel mai ticălos cu putinţă.

            Şi pentru că suntem în prag de campanie electorală (neoficial, a început de multă vreme), aş vrea să notez câteva din ticăloşiile prezidenţiabilului Ponta şi ale prietenului său (cu care are întâlniri secrete, semnează pacte etc.), Traian Băsescu.

            Una din numeroasele ticăloşii ale lui Traian Băsescu este afirmaţia cu privire la abdicarea Regelui Mihai. Cred că prin 2011, preşedintele Băsescu a spus că abdicarea a fost un act de trădare naţională. Oare, să fi vrut Traian Băsescu ca monarhia să fi existat în epoca comunistă? Dar, era limpede ca ziua că aşa ceva nu se poate. Atunci, pe cine a trădat Regele? Presupun că preşedintele a vrut să spună că a trădat poporul. Dar, chiar şi Traian Băsescu ştie că un rege nu se alege de popor, deci nu avea cum să trădeze pe cineva care nu a contribuit cu nimic la urcarea sa pe tron.

            Ticăloşia, nu numai din vocea acelui telefon târziu (era o intervenţie la o emisiune tv), dar mai ales din felul cum l-a tratat pe Raed Arafat arată felul cum un om politic gândeşte despre alţi slujbaşi ai statului. Nu ştiu dacă preşedintele a învăţat ceva din acel episod, şi din manifestaţiile publice ce au au urmat, căci seria de ticăloşii a continuat.

            Deşi e greu de cântărit dacă Victor Ponta este mai mult sau mai puţin ticălos decât peşedintele Băsescu, totuşi este clar că ...are potenţial acest demn urmaş de Ilieşti, Adrieni Năstase, Mischii sau alţi baroni şi baronei. Faptul că a plagiat parcă nici nu mai contează dacă pui în balanţă noile ticăloşii şi fărădelegi ce au urmat.

            Înclin să cred că cea mai ticăloasă măsură luată de Ponta (şi, în general, luată vreodată în România; am crezut mereu că le-am văzut pe toate. Dar nu există ticăloşie cea mai mare în sens absolut, aşa cum nu există un număr care să fie cel mai mare) este cea cu privire la suspendarea valabilităţii unei legi. După acest model, va trebui să nu ne mire că Victor Ponta, ajuns preşedinte, va suspenda pentru două săptămâni Constituţia (ca s-o poată viola), va suspenda pentru o zi cutare lege etc. Ceea ce se întâmplă în acele intervale de timp când legea e suspendată îmi aminteşte de comportamentul grupurilor de maimuţe. Atunci când masculul dominant este învins de competitori (de regulă, ca la noi, la fiecare 4-5 ani), cei care iau puterea în grup au parte de vreo 24 de ore de fapte oribile, ce merg până la uciderea puilor (pentru a se cupla cu mama lor). Cam aşa ceva vrea să facă Ponta şi urangutanii lui pentru următoarele 45 de zile (îmi cer scuze animalelor; nu vreau nicidecum să le jignesc).

            În fine, recenta declaraţie a lui Victor Ponta despre consecinţele regimului Băsescu, cum că ar fi asemănătoare cu cele ale regimului nazist în Germania arată nu numai josnicia, infamia, neruşinarea, parşivismul ori răutatea proprii unui om politic autohton. În primul rând, este desconsiderat rolul nazismului în uciderea a milioane de persoane, inclusiv a milioane de evrei. Aruncarea în derizoriu a unui asemenea subiect poate, şi trebuie dacă am avea instituţii responsabile, să fie pedepsită penal. În al doilea rând, care ,,debăsificare”? Traian Băsescu a fost un fel de factotum, a adus singur România în starea actuală sau a fost în coaliţie când cu PSD, când cu PNL, şi mereu cu UDMR? În al treilea rând, mă tem că obsesia lui Victor Ponta în a-l compara pe Băsescu cu un dictator ascunde ceva la nivel inconştient: Ponta doreşte să fie dictator (chiar dacă nu ştie încă).