USR primește interdicție și de la CNA să organizeze campanie electorală pentru Nicușor Dan, după decizia BEC
0CNA atrage atenția că niciun partid politic nu are voie să folosească timpii de antenă în favoarea altui candidat decât cel înregistrat oficial în cursa electorală. Clarificarea vine în contextul hotărârii BEC, care a decis sâmbătă, 12 aprilie, eliminarea tuturor materialelor electorale ale USR după ce partidul și-a retras sprijinul pentru Elena Lasconi și a decis să îl susțină pe Nicușor Dan.

BEC subliniază că, „atât timp cât partidul USR are un candidat care participă în competiția electorală, în primul tur de scrutin, această formațiune politică nu poate face campanie electorală de orice fel unui alt candidat care participă în același proces electoral”.
Într-un comunicat transmis marți, 15 aprilie, și citat de Agerpres, CNA reamintește că perioada alocată candidaților pentru solicitarea timpilor de antenă a fost 24 martie – 3 aprilie 2025, conform Deciziei CNA nr. 86/2025. În tot acest interval, candidații au avut posibilitatea să se adreseze posturilor private de radio și televiziune pentru a solicita emisiuni și spoturi de promovare electorală.
„Timpii de antenă repartizați pentru un candidat pot fi folosiți strict numai pentru acel candidat. Această opinie se fundamentează și pe principiul potrivit căruia timpii de antenă sunt repartizați în mod egal, potrivit prevederilor legale”, a declarat Valentin-Alexandru Jucan, vicepreședintele al CNA.
Consiliul subliniază că susținerea unui alt candidat în cadrul emisiunilor de promovare electorală sau prin spoturi publicitare reprezintă o încălcare a prevederilor legale. Chiar dacă decizia BEC 297D/12.04.2025 vizează campania online, principiul este același: partidele nu pot susține alți candidați după definitivarea candidaturilor.
CNA precizează că va monitoriza respectarea prevederilor legale privind repartizarea timpilor de antenă și solicită radiodifuzorilor să poată demonstra că au oferit acces echitabil tuturor candidaților.
USR a anunțat că va ataca în instanță decizia BEC prin care i se interzice promovarea candidatului independent Nicușor Dan, acuzând un abuz.