Romo neanderthalensis sau despre noile forme de eugenism

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zilele trecute, Muzeul de Arta Cluj–Napoca a vernisat o expoziţie cu tema „Imagini ale ţiganilor în colecţia Muzeului de Artă Cluj-Napoca“. Chiar dacă ideea de a prezenta imaginea minorităţii romilor în arta românească este de salutat, modul în care Muzeul a ales să prezinte acest eveniment îmi arată cât de adânc sunt înrădăcinate anumite stereotipii şi prejudecăţi în mentalul colectiv.

Pentru a justifica această afirmaţie, vă propun să analizăm împreună prezentarea evenimentului făcută pe pagina oficială de Facebook:

„(…) Stabilită în spaţiul Bazinului Carpatic încă din veacul al XIV-lea, statutul populaţiei de etnie romă a constituit pentru multă vreme un subiect extrem de controversat. Pe de o parte, comunitatea romă a însumat rămăşiţele ultimelor vestigii ale statutului de sclavie în spaţiul european, pe de alta, ei au fost priviţi sub aspectul lor pitoresc, plin de sensibilitate, simbolizând libertatea.“  

Prima atestare a romilor în spaţiul românesc este în secolul XIV şi nimic din statutul lor nu este supus „controversei“: erau robi (sclavi – cum zic cei de la Muzeu) şi nimeni şi nimic nu îi putea salva de aceasta realitate. Ca şi în alte state medievale, şi statele române au purces la înrobirea „necreştinilor“ (atinganoii desemnau, în fapt, un grup de eretici şi nicidecum o minoritate etnică), primele atestări documentare a romilor în spaţiul romanesc fiind nişte tranzacţii cu romi între diverşi voievozi şi câteva celebre mânăstiri. În spaţiul românesc, aspectul lor pitoresc, plin de sensibilitate, simbolizând libertatea“ nu a existat, ţiganii fiind etalonul celei mai joase categorii sociale. „Libertatea“ pe care aceştia o aveau este perfect redată de prevederile Codul Penal din Muntenia anului 1818, care spunea că „Toţi ţiganii sunt născuţi robi“ şi că „Ţiganii fără stăpân sunt proprietatea statului“.

„Nu întâmplător, termenul de bohémienne s-a impus în limbajul uzual ca menţiune ce acoperă ideea de libertate.“

Termenul de bohémienne nu este specific spaţiului românesc mai deloc, termenul utilizat fiind de atigan/ţigan, folosirea lui de către curatori dorind mai degrabă să creeze falsa impresie că in Principate romii erau văzuţi într-o lumină romantică. În 1857, profesorul de la Şcoală Normală din Bucureşti Andre Vaillant publică, la Paris, o carte despre romii din Valahia (da, el foloseşte denominaţia de „romi“ încă de atunci  în care, pentru a face înţeles in spaţiul francez la cine se referă, foloseşte denominaţia cunoscuta în Franţa si anumebohémiens“ („Les rômes. Histoire vraie des vrais bohémiens“). Dacă despre denominaţia „rom“ exista scrieri care arată că acest termen era folosit în spaţiul romanesc încă de la finele secolului XVIII, „bohémien“ este clar un termen specific doar spaţiului francez.

„Ţiganii se bucură de o atenţie deosebită din partea cărturarilor secolului al XIX-lea, care încearcă să deducă rutele migraţiei ţiganilor spre vest, în funcţie de elementele din alte limbi ce se păstrează în idiomul acestora. Se cunoaşte faptul că secolul al XIX-lea se caracterizează printr-o înclinaţie spre neobişnuit şi exotic, atât artiştii, cât şi cărturarii căutând sursele primitive ale culturii.“

Atât de mare este atenţia încât mai toate lucrările importante despre situaţia romilor din Principate sunt scrise de călătorii străini care tranzitau aceste meleaguri sau la comanda/influenţa occidentului (vezi Kogălniceanu). Marea lor majoritate  folosesc descrieri nu tocmai plăcute pentru ceea ce era societatea actual românească în care munca robilor era exploatată la maxim, şi zugrăvesc, cu imagini extrem de dure, realitatea in care aceştia trăiau.

Descrierea cu „exoticul“ e genială: abuzurile sexuale la care erau supuse femeile rome şi ius primae noctis erau cauzate de această „caracteristică“ cu care Dumnezeu ne-a înzestrat. Îmi place să cred că autorii au rămas profund marcaţi de imaginea Esmeraldei lui Hugo sau a Radei lui Loteanu, altfel îmi este foarte greu să-mi explic de ce au simţit nevoia să vorbească de ceva ce nu este specific deloc spaţiului si artei româneşti. Sintagma „sursa primitivă a culturii“ este prea profundă pentru mine pentru a o putea cuprinde cu a mea limitată înţelegere, motiv pentru care o las să fie comentată de fiecare dintre voi…

„Interesul de care s-au bucurat ţiganii în secolul al XIX-lea este vizibil şi în artele plastice. Theodor Aman, de pildă, îşi caută sursele de inspiraţie în imediata apropiere, surprinzând, astfel, momente din viaţa cotidiană a ţiganilor (în Ţiganca, Spoitorul, Spoitoraş, Ţigani lăutari), pentru ca, ulterior, Nicolae Grigorescu să îi surprindă în momente de popas din timpul peregrinărilor (vezi Cort ţigănesc, Ţigani cu ursul). Ceva mai târziu, Cecilia Cuţescu-Storck surprinde vitalitatea şi feminitatea primitivă a ţigăncilor (Ţigancă), pentru ca Stahi Constantin să surprindă subtila trăsătură psihologică de acceptare şi asumare a destinului potrivnic, în portretul tânărului său ţigan.“ 

Într-adevăr, Aman are câteva picturi în care romii sunt prezenţi şi, mai mult decât latura „feminin-primitiva“ a romilor, arată stratificarea socială specifică vremurilor. Pentru nişte oameni care studiază arta, m-aş fi aşteptat să pună accent pe modul în care autorul redă separarea romilor de români (vezi seria de picturi numite „Horele“). „Hora peste Olt“ sau „Hora de la Aninoasa“ ne arată clar cum familiile romilor sunt în afara dansului popular, chiar dacă erau cei care o întreţineau prin muzica lor, şi cum ei socializează doar intre ei chiar dacă sunt împreuna cu ceilalţi. Şi în acest paragraf se vorbeşte despre „primitivism“, ceea ce ne arată că organizatorii chiar au crezut ca vernisează o expoziţie cu imaginea unor oameni din caverne care au ales sa rămână la marginea societăţii în ciuda „modernităţii“ din jurul lor.

Imaginea femeilor rome din acea perioada nu are nicio legătură cu „vitalitatea“ şi „feminitatea“ si nu face decât să ne arate statutul de obiecte sexuale (de aici şi zugrăvirea femeilor rome cu sânii la vedere) sau de muncitoare tăcute (ca doar erau, încă, înrobite). „Primitivismul“ romilor era una din justificările folosite, mai ales de clerici, pentru menţinerea statutului de robie  timp de aproape 500 de ani. Te întristează sa vezi ca după 200 de ani se folosesc fix aceleaşi epitete....

Mie modul de prezentare a expoziţiei îmi aduce aminte de eugenism. Nu am o problemă majoră cu rasiştii care-şi asumă rasismul. E alegerea lor şi nu fac decât să-şi arate limitele pe care le au în înţelegerea diferenţelor. Îmi repugnă-n schimb cei care, sub umbrela corectitudinii politice şi toleranţei, promovează doar nişte rasisme ieftine îmbrăcate în pseudo-diversitate.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite