Păzea, vin tinerii!

Se constată o invazie de tineri pe scena politică şi sportivă a ţării, în timp ce alţii, de vîrsta a doua sau a treia, iau drumul anonimatului, sau înfundă puşcăriile. Suntem în faţa unor adevărate evenimente, după cum urmează:

• Un tânăr de vreo 30 de ani, Răzvan Burleanu, se aşază pe cel mai important fotoliu al Federaţiei Române de Fotbal, ocupat până la el de un fost sportiv care ne-a plictisit şi enervat pentru lipsa sa de performanţă timp de 24 de ani. Fostul ocupant, care a intrat tânăr în funcţia de preşedinte al FRF, şi a plecat abia la bătrâneţe, a fost invitat de mai multe ori să lase locul liber altcuiva, dar răspunsul a fost mereu unul singur: „Nţţ!”. Aşa s-a întâmplat că timp de aproape un sfert de secol fotbalul românesc a fost unul comercial, în care preocupările principale erau vânzarea de jucători ca oricare altă marfă sau produs, pe fondul unei evaziuni fiscale grosolane, nedetectată nici cu ochiul liber, nici cu lupa, de către mioapele autorităţi. Nu întâmplător a fost poreclit „Naşul”, pornindu-se de la gloriosul nume Corleone, sau de la mai modestul „naş” care te lasă să călătoreşti gratis cu trenul, dacă îi dai câţiva lei să-şi astâmpere setea cu o bere-două. Ca să vezi, „Naşul” nostru iese din scenă elegant, curat(!), în timp ce mai mulţi „grei ai fotbalului”...
• După vreo opt ani de cercetări şi procese, o instanţă judecătorească a hotărât ca şapte evazionişti barosani din lumea fotbalului (la care s-a mai adăugat unul, Gheorghe Popescu, iubit de opinia publică, căzut în afacere ca musca în lapte) să fie condamnaţi la ani grei de închisoare, cu executare. Satisfacţia a fost aproape generală, în faţa unei justiţii compromise de atâtea ori, cu o imagine plouată, în care nimeni nu îşi mai punea nicio speranţă. Adevărul a învins, dreptate s-a făcut, iar moralul românilor a început să prindă aripi. Justiţia şi-a spălat o parte din păcatele sale, iar unii dintre noi am murmurat: „În România, nu e încă totul pierdut!”. Rămâne memorabilă spusa unuia dintre fraţii Becali: „Sunt mafiot! Eu, dacă vreau, dau şpagă cuiva două milioane de euro. Nu discut cu oricine...”. În mintea acestui om, a fi mafiot e un titlu de mândrie. Rămâne de văzut dacă va gândi la fel după detenţie. În spiritul milei care te cuprinde, nu poţi să le spui celor şapte mafioţi decât „Puşcărie uşoară!”. Sperăm că al optulea condamnat să fie graţiat. S-ar demonstra pentru prima dată că există, totuşi, ceva mai presus de lege: omenia.
• În fruntea unui minister important, dar cu o vizibilitate scăzută, a fost numită Gabriela Szabo, o ”doamnă” a sportului românesc, care a purtat pe umerii săi, în glorie, steagul României de atâtea ori. În sfârşit, simpatica blondă cu ochelari, disciplinată, cuminte, elegantă, fină, comunicativă, caldă, civilizată, fără aplecări spre politică, a ieşit în lumina reflectoarelor. Trebuia să se întâmple mai demult. E bine şi acum. Este un model de comportament pentru orice etnic maghiar. Este un brand al ţării în care trăieşte, care produce în jurul ei numai simpatie şi respect. Întrebată dacă ministerul ei va avea bani suficienţi pentru proiectele sale, Gabriela a răspuns cu mult bun-simţ: „Deocamdată, statul român atâta poate...”. Răspunsul poate intra în categoria celor memorabile.
• În fruntea altui minister important, cel al Finanţelor, a fost numită tot o tânără, Ioana Petrescu, cu studii de specialitate în străinătate, eveniment de primă mărime în mass-media. Imediat au apărut comentarii, analize, dar mai ales cârcoteli: „Cine e, de ce, cum e posibil aşa ceva?” Apoi: e prea tânără, nu are experienţă, e cam timidă”. Au fost şi încurajări pentru Ioana, iar opinia publică s-a împărţit în două, în trei, ca de fiecare dată. A surprins punctul de vedere al unei ziariste, care nu mai e la prima tinereţe, dar care a uitat că tot aşa s-a lansat şi ea, la o vârstă mai fragedă, când e necesar să ţi se întindă o mână, să înveţi din mers ceea nu ştii încă. Dacă ne amintim bine, cam toţi am început aşa, dar am uitat, sau ne facem că uităm. Pentru o clipă am avut impresia că intervine şi un uşor sentiment de gelozie la autoarea articolului, deoarece Ioana nu este numai tânără, dar e şi frumoasă. Cu atât mai bine ţării, plină de frumuseţi feminine, care trebuie să fie reprezentate cum se cuvine, inclusiv în Guvernul României.
• Alţi câţiva tineri au apărut în noul Guvern al României, care are zilele numărate, dacă CCR nu va da lumina verde necesară. Energii proaspete, minţi înzestrate, vorbitori de limbi străine mai mult decât vârstnicii lor colegi, calităţi manageriale, toate necesare într-un guvern zguduit din temelii în ultima perioadă.
• Nu cred că ar mai trebui să prevaleze culoarea politică a acestui guvern în viitoarea decizie a CCR, dacă ne gândim măcar puţin la echilibrul intern al ţării, absolut vital în contextul evenimentelor din Ucraina, dar şi al percepţiei unor investitori străini despre România. Înfuzia de tinereţe pe scena politică şi sportivă a ţării ar trebui salutată de toată lumea, iar guvernul ar trebui să meargă înainte în această formulă, ştiut fiind că argumentele juridice necesare pot fi găsite oricînd, dacă funcţionează bunăvoinţa necesară. „Păzea, vin tinerii!”, ar trebui să spună toţi cei care aşteaptă schimbări în bine în această ţară, mai ales acum.