Parchetul va face publice informatiile cerute de APADOR-CH

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 30 de zile vom afla cate persoane au fost supravegheate prin interceptari telefonice, cati subiecti au aflat acest lucru, dupa ce "ascultarile" s-au incheiat, cate aprobari in acest sens s-au dat etc.

Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) va pune in executare sentinta prin care fost obligat de instanta sa furnizeze Asociatiei pentru Apararea Drepturilor Omului - Comitetul Helsinki informatiile de interes public solicitate. Dupa aproape un an si jumatate de la declansarea ostilitatilor intre APADOR - CH si Parchetul Curtii Supreme de Justitie - actualmente Parchetul de pe langa ICCJ -, procurorii acestui Parchet nu mai au incotro si trebuie sa execute o sentinta judecatoreasca definitiva si irevocabila. APADOR - CH, la 26 august 2002, a cerut in scris Parchetului CSJ informatii de interes public. Informatiile solicitate se refera la autorizatiile de efectuare a unor acte in scopul culegerii de informatii (interceptarile comunicatiilor, cautarea unor informatii, documente sau inscrisuri care presupun accesul intr-un anumit loc etc.), in perioada 1990-2002. Asociatia a solicitat ca procurorii sa spuna cate asemenea autorizatii au fost aprobate si cate prelungite, care a fost durata cea mai mare a unei astfel de suprevegheri autorizate, care este numarul persoanelor trimise in judecata in baza ascultarilor telefonice si numarul celor care au fost informati despre supraveghere, dupa ce aceasta a incetat, precum si cate persoane s-au plans de supravegherea facuta asupra lor si cate asemenea plangeri au fost admise. Tribunalul Bucuresti a obligat Parchetul sa divulge informatiile cerute, prin sentinta din 20 decembrie 2002, decizie mentinuta si de Curtea de Apel Bucuresti la 17 aprilie a.c. Recursul in anulare declarat de fostul procuror general Tanase Joita a fost respins saptamana trecuta de Inalta Curte de Casatie si Justitie. Actualul procuror general Ilie Botos aprecia, imediat dupa instalarea in functie, ca informatiile cerute reprezinta elemente de ordine legate de mijloacele de investigatii si a refuzat sa retraga de pe rolul instantei recursul in anulare facut de predecesorul sau. Ieri insa, dupa ce a pierdut total batalia data pentru a nu divulga aceste informatii, Parchetul ICCJ, prin Biroul de presa, ne-a informat ca va executa sentinta, dar abia in termenul legal de 30 de zile, "data fiind complexitatea si volumul lucrarilor documentare".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite