Istoriile lui Alex. Ştefănescu: Un dar primit de Liviu Ciulei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Desen de Linu
Desen de Linu

După 1989, în redacţia revistei România literară, au început să vină în vizită scriitori, artişti, oameni cultură români aflaţi până atunci în străinătate: Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Matei Călinescu, Matei Vişniec, Gabriela Melinescu, Bujor Nedelcovici ş.a. Printre ei −  marele actor, regizor şi scenograf  Liviu Ciulei.

Eu şi Ioana Pârvulescu ne-am dus să-l luăm cu maşina redacţiei de la adresa unde locuia în România, undeva, în apropiere de Teatrul Naţional. Ne aştepta la locul stabilit, în faţa casei şi a făcut cunoştinţă cu noi într-un mod ceremonios − ceremonios, nu protocolar −, având un firesc al politeţii specific oamenilor de lume. Iradia bunăvoinţă şi căldură sufletească, tratându-ne cu încredere, ca şi cum ne-am fi cunoscut de multă vreme. Sinceritatea lui neteatrală, accentuată de o ardoare lăuntrică, ne-a cucerit din prima clipă.

Îl priveam cu atenţie, numărându-mă de multă vreme, încă din studenţie, printre admiratorii săi. Îmi plăcea şi ca actor, şi ca regizor, şi ca scenograf. Mă fascina inteligenţa lui artistică. Avea o luciditate care făcea mai intensă emoţia, nu o inhiba. Şi un curaj care ţinea de logica internă a creaţiei. Nu lăsa deoparte teatrul ca să protesteze împotriva regimului comunist, ci tocmai prin teatru, înţeles ca o formă de libertate, ignora şi implicit sfida orice restricţie.  

Masca pe care şi-o punea ca actor semăna perfect cu fizionomia lui. Era o identitate reconstruită. Ca regizor, râmânea, la fel, el însuşi. Chiar dacă nu i-aş fi văzut numele pe afiş, urmărind spectacolul mi-aş fi dat seama repede cine l-a regizat.

Maşina străbătea lent centrul Bucureştiului, ultraglomerat,  iar Liviu Ciulei sorbea avid imagini ale oraşului în care îşi petrecuse cea mai mare parte din viaţă. L-am întrebat de ce nu a devenit arhitect, ca tatăl lui, celebrul arhitect Liviu Ciulley.

− Am făcut şi Arhitectura, ca să nu-l dezamăgesc pe tatăl meu. N-am regretat, fiindcă m-am ocupat ulterior şi de scenografie. Tatăl meu nu agrea deloc ideea ca eu să devin actor. De aceea, frecventam Conservatorul Regal de Muzică şi Teatru pe ascuns. În discuţiile de acasă încercam să-i conving pe ai mei ce farmec are lumea teatrului. Tatăl meu făcea de fiecare dată un gest de minimalizare, considerând actoria o ocupaţie derizorie, şi nu se lăsa convins.

Când mergeam la repetiţii, le spuneam alor mei că merg la o plimbare cu prietenii. Tatăl meu bănuia ceva (sau auzise unele zvonuri). Aşa se face că la una dintre repetiţii a venit şi el, neanunţat . A luat loc în sală, iar eu nu l-am văzut pentru că mă aflam sub lumina reflectoarelor şi eram absorbit de interpretarea rolului.

liviu ciulei

Tatăl meu a urmărit cu mare seriozitate repetiţia (aşa făcea totul, cu mare seriozitate) ca să înţeleagă de ce anume îl pasionează teatrul pe fiul său. La sfârşit, fără să spună un cuvânt, s-a ridicat şi a plecat. L-am văzut ieşind din sală şi am tresărit. Secretul meu, atât de bine păzit, fusese dezvăluit. Mi-era teamă de ceea ce va urma.

Când am ajuns acasă, tatăl meu, în prezenţa întregii familiei, mi-a vorbit cu gravitate, în timp ce mie îmi bătea nebuneşte inima în piept:

Fiul meu, acum am înţeles, teatrul nu e o distracţie, e ceva important. Merită să-ţi dedici viaţa lui. Am să te susţin în alegerea pe care ai făcut-o. Am să construiesc pentru tine un teatru!

Copleşit de ceea ce povestea Liviu Ciulei, l-am întrebat.

Şi s-a ţinut de cuvânt?!

Era întrebarea cuiva care trăise exclusiv în comunism.

Iar răspunsul a fost al cuiva care se formase înainte de instaurarea comunismului:

Da. El întotdeauna se ţinea de cuvânt.

Şi... care e teatrul?

− Acesta, pe lângă care trecem acum.

Liviu Ciulei mi-a arătat Teatrul Nottara.

Teatrul Nottara, vestitul Teatru Nottara de pe Magheru, în sălile căruia fusesem de foarte multe ca spectator!

M-am gândit atunci cu nostalgie la lumea românească dinainte de război, pe care o făcuse să dispară comunismul. Şi m-am simţit fericit că aveam ocazia să stau de vorbă cu un mare artist, produs al acelei lumi. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite