Atenţie! Vremea caldă vine cu viroze respiratorii
0Medicii atrag atenţia că vremea caldă, de primăvară, anunţată de meteorologi pentru următoarele două săptămâni va aduce şi un număr dublu de viroze respiratorii.
Chiar dacă sezonul gripal a fost unul blând, cu doar 31 de cazuri de gripă confirmate, specialiştii în sănătate publică atrag atenţia că temperaturile primăvăratice anunţate de meteorologi vor duce la o explozie de viroze respiratorii. Partea bună este că elevii vor intra în curând în vacanţă, astfel că riscul de îmbolnăvire în colectivităţile de tineri va fi redus.
„Evoluţia gripei în acest sezon a fost mai mică decât în anii trecuţi, dar ne aşteptăm la o dublare a numărului de viroze respiratorii, din cauza variaţiilor de temperatură. E un lucru foarte bun că această creştere a numărului de cazuri de îmbolnăviri va coincide cu vacanţa, astfel va fi limitată infecţia”, a declarat profesorul Alexandru Rafila, consilier în Ministerul Sănătăţii.
Nu toate virozele sunt raportate
Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie (SRM) a mai arătat că vaccinarea rămâne, chiar şi în luna februarie, o soluţie pentru cei sensibili la răceli. Potrivit celor mai recente statistici ale Ministerului Sănătăţii, până pe 28 ianuarie au fost înregistrate 31 de cazuri de gripă confirmate în laborator la nivel naţional.
„Însă nu toată lumea merge la doctor, deci cazurile pot fi mai multe”, a mai spus Rafila. Documentele oficiale arată că şi numărul de infecţii respiratorii acute este cu 8% mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi săptămână din anul 2015, şi cu 11% mai mare decât cel din săptămâna precedentă.
Doctorul Corina Zugravu, specialist în sănătate publică, a explicat că trebuie respectate câteva reguli, pentru a trece cu bine peste această perioadă. „În principiu, este esenţial să ne îmbrăcăm adecvat, asta pentru că dacă afară vor fi 17 grade Celsius, vom avea tendinţa să ne îmbrăcăm ca de primăvară. Este la fel de important să ne hidratăm corespunzător şi, cu toate că este aproape imposibil, sunt de evitat aglomeraţiile”, a declarat doctorul.
Fructele şi legumele sunt şi ele o necesitate în această perioadă din an, în special în cazul copiilor. În plus, aceştia nu trebuie duşi în colectivitate pentru a-i îmbolnăvi pe ceilalţi în caz că răcesc.
„Mă aştept să vină mai mulţi pacienţi bolnavi”
„Faţă de alţi ani, am avut mai puţine cazuri, dar mă aştept să vină mai mulţi pacienţi în această săptămână. Aceste variaţii de temperatură destabilizează organismul şi, chiar dacă am primit luna aceasta mai multe doze decât de la începutul sezonului, nu vaccinez pe atât de mult pe cât ar trebui pentru că sunt şi pacienţi la risc care refuză să fie imunizaţi. Partea bună este că nu am avut până acum pacienţi pe care să îi suspectez de gripă”, a completat şi medicul de familie Gabriel Munteanu.
Pentru sezonul 2015-2016, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat iniţial un număr de 500.000 de doze de vaccin antigripal care au fost în totalitate distribuite către direcţiile de sănătate publică la nivel local. Numărul de doze a fost suplimentat la sfârşitul anului trecut cu încă 143.000 de doze pentru imunizarea persoanelor cu risc. Vaccinul gripal distribuit in acest an contine antigenele necesare pentru prevenirea infectiei cu virusul AH1N1 (gripa porcină – n.r.). Specialiştii susţin însă că gripa obişnuită este cea care poate da complicaţii mai grave, asta pentru că virusul AH1N1, cunoscut generic sub denumirea de gripă porcină, este mult atenuat.
Epidemie în Ucraina şi în Rusia
Stare de alertă din cauza gripei porcine în Ucraina, unde virusul AH1N1 a ucis deja peste 100 de oameni, motiv pentru care în Vama Siret a fost instalat un punct sanitar cu materiale dezinfectante. Potrivit presei internaţionale, în ultima perioadă au murit 10 persoane pe zi din cauza gripei în Ucraina, iar premierul ţării a declarat că este epidemie, după ce şeful Serviciului Sanitar Epidemiologic a anunţat că 8% din populaţia ţării suferă de o formă de AH1N1.
Temperaturi de primăvară în luna februarie
Temperaturile vor fi ridicate în următoarele două săptămâni, potrivit prognozei meteo întocmită de specialiştii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Mercurul din termometre va urca chiar şi la 17 grade Celsius, potrivit specialiştilor, care spun că se vor semnala şi precipitaţii sub formă de ploi şi ninsoare, dar numai la munte şi pe intervale scurte de timp.