Din discuţiile apărute în spaţiul public rezultă că mulţi aşteaptă că ministrul Justiţiei să ceară revocarea celor doi şefi, în timp ce mulţi alţii se aşteaptă la decizia contrară.

Are ministrul Justiţiei temei să ceară revocarea celor doi?

Să vedem ce spun legile.

Legea 303/2004

Art. 39

(1) Pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de competenţă profesională şi de performanţă judecătorii şi procurorii sunt supuşi la fiecare 3 ani unei evaluări privind eficienţa, calitatea activităţii şi integritatea, obligaţia de formare profesională continuă şi absolvirea unor cursuri de specializare, iar în cazul judecătorilor şi procurorilor numiţi în funcţii de conducere, şi modul de îndeplinire a atribuţiilor manageriale.

 (3) Evaluarea prevăzută la alin. (1) se face de comisii constituite prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii...

Legea 304/2004

Art. 69. 

(1) Ministrul justiţiei, când consideră necesar, din proprie iniţiativă sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, exercită controlul asupra procurorilor, prin procurori anume desemnaţi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, de procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, ori de ministrul justiţiei.
 

(2) Controlul constă în verificarea eficienţei manageriale, a modului în care procurorii îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu şi în care se desfăşoară raporturile de serviciu cu justiţiabilii şi cu celelalte persoane implicate în lucrările de competenţa parchetelor. Controlul nu poate viza măsurile dispuse de procuror în cursul urmăririi penale şi soluţiile adoptate.

Avem aici o primă linie roşie între puterile statului. Ministrul Justiţiei, reprezentantul puterii executive, nu poate controla măsurile dispuse de procuror în cursul urmăririi penale şi soluţiile adoptate. Acest din urmă control este dispus şi se efectuează doar de către CSM.

Ministrul Justiţiei poate controla eficienţa cheltuirii fondurilor alocate, statul de funcţiuni al parchetelor, cuantumul daunelor dictate de CEDO sau de instanţe, de care se fac vinovaţi eventual procurorii, rata achitărilor, urmată de sesizarea CSM.

De altfel, parchetele sunt in coordonarea ministerului Justiţiei, nu în subordinea sa. O nuanţă importantă, adeseori ignorată.

Nici CCR nu poate încălca o astfel de linie roşie. Judecătorul de Camera preliminară, instanţele de judecată, eventual CSM, pot verifica „măsurile dispuse de procuror în cursul urmăririi penale şi soluţiile adoptate”. Nu CCR.

Unde a greşit CCR

Începerea procedurii de revocare a şefilor de parchete de către ministrul Justiţiei s-ar putea sprijini pe decizia 68/2017 a CCR, care constată:

„Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi-a arogat competenţa de a efectua o anchetă penală într-un domeniu care excedează cadrului legal...”

„În condiţiile în care începerea urmăririi penale presupune activităţi de cercetare şi anchetă penală cu privire la modul în care Guvernul şi-a îndeplinit atribuţiile de legiuitor delegat, acţiunea Ministerului Public încetează să mai fie una legitimă, devenind abuzivă, întrucât depăşeşte competenţa stabilită de cadrul legal în vigoare”.

Pe lângă faptul că doar instanţa şi CSM pot stabili astfel de abateri, CCR exclude din start orice anchetă penală în domeniul elaborării şi emiterii actelor normative.

Adică, ce să înţelegem, că pe acest parcurs nu se pot înfăptui fapte penale, favorizarea unui grup de persoane care a comis infracţiuni, luare şi/sau dare de mită? Este prea optimistă CCR!

Verificarea legalităţii, prin prisma normelor constituţionale, o face CCR. Dar verificarea legalităţii penale cine o face? Că doar parchetele sunt îndrituite de lege să facă astfel de verificări, nici o altă instituţie sau putere a statului.

Mai spune CCR în decizia amintită, referitor la activitatea parchetelor:

„O astfel de conduită echivalează cu o încălcare gravă a principiului separaţiei puterilor în stat, garantat de art.1 alin.(4) din Constituţie, deoarece Ministerul Public nu doar că îşi depăşeşte atribuţiile prevăzute de Constituţie şi de lege, dar îşi arogă atribuţii ce aparţin puterii legislative sau Curţii Constituţionale.

Ministerul Public nu-şi depăşeşte atribuţiile atunci când cercetează posibile fapte penale, indiferent în ce putere a statului se produc. Inclusiv la CCR!

Unde a greşit DNA

DNA acţionează la „suspiciuni rezonabile”. Mult prea vag. Mai bună era sintagma „indicii temeinice”.

Este extrem de greu de imaginat (dar nu imposibil), ca în urma unor „suspiciuni rezonabile”, bazate pe acuzaţii făcute de nişte reclamagii, DNA să sigileze biroul premierului, să încarce toată arhiva Secretariatului General al guvernului în camioane şi să paralizeze activitatea guvernului. Cu ce consecinţe pentru ţară?

De altfel, în CPP se precizează:

Art.16 alin.(1):

„Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă:

a) fapta nu există;
b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege;
c) nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea; ...

Ei bine, în acest context trebuie să fie procurorii extrem de precauţi. Doar suspiciunea că a fost înlocuit un document cu altul (avizul MRP), nu mi se pare nici mie suficientă pentru a declanşa o cercetare penală în care să fie implicaţi miniştri, cercetarea parcursului legislativ, situaţia avizelor, şi care să ducă ulterior la declinarea competenţei. E prea puţin! Aici trebuie să existe o altă linie roşie de demarcaţie între puterile statului!

În concluzie

Ministrul Justiţiei nu are de ce să ceară declanşarea procedurilor de revocare a şefilor de parchete, dacă este vorba de erori în anchetarea împrejurărilor în care a fost emisă OUG 13. Nu este atributul ministrului să evalueze astfel de erori, ci al instanţelor şi CSM, care vor dispune măsurile ce se impun în cazul în care constată abateri.

În plus, acuzaţiile aduse de către CCR parchetelor se bazează pe aprecierea, greşită, că emiterea unui act normativ nu poate fi însoţită de fapte penale, şi de aici nu există temei pentru interferenţa parchetelor în parcursul emiterii actelor normative.

Este bine dacă astfel de discuţii vor duce la clarificarea relaţiilor dintre puterile statului şi la trasarea liniilor roşii între ele.