USR PLUS a stârnit valul anti-Iohannis

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis, la ceremoniile prilejuite de Ziua Marinei. FOTO Inquam Photos / Daniel Stoenciu
Klaus Iohannis, la ceremoniile prilejuite de Ziua Marinei. FOTO Inquam Photos / Daniel Stoenciu

Klaus Iohannis a avut cea mai mare linişte politică de care s-a putut bucura un preşedinte după 1989. A cheltuit 1,2 milioane de euro pentru renovarea Vilei Lac 3, reşedinţa sa prezidenţială, şi-a cumpărat cele mai noi şi luxoase limuzine pentru ca deplasările pe care le face la Sibiu la fiecare sfârşit de săptămână să fie cât mai confortabile, a bifat sesiuni de shopping şi momente de relaxare la New York, Miami, Palma de Mallorca.

A fost turist  de lux la Zidul Plângeri sau la parcul arheologic din Pompei, nu a ratat pârtiile de schi şi nici plimbările cu bicicleta. 

Recent, când multe localităţi din România se aflau sub ape, a bifat chiar şi o plimbare cu barca prin Parcul Naţional Comana. O plimbare de nota 10. Bravo, ai stil!

Dacă „dictatorul” Traian Băsescu era terfelit seară de seară de trusturile mogulilor care şi-l doreau suspendat şi demis din funcţia de preşedinte, Klaus Iohannis a fost un răsfăţat al presei. Neamţul Iohannis şi-a „cumpărat” liniştea la Antena3 atunci când a terfelit ANAF-ul în speţa evacuării sediilor televiziunilor Antena şi cel al companiei Grivco SA, susţinând că, „libertatea de exprimare în media nu poate fi suprimată pentru ”banale motive administrative”, iar abordarea ”heirupistă” a ANAF este cel puţin nepotrivită, dacă nu discutabilă”. La conferinţele de presă de la Cotroceni, Iohannis a impus o disciplină la limita terorii. Maxim o întrebare. Şi aceea cât mai favorabilă. Întrebări incomode pentru preşedinte? Ghinion!

Dacă la începutul mandatului Carmen Iohannis genera zeci de reacţii şi articolele e presă laudative prin ţinutele „inspirate” pe care le purta la diferite evenimente publice, recent Iohannis a prins şi el gustul defilărilor fashion. Fie a descins ca în Top Gun (cu ochelari de tip aviator şi îmbrăcat într-o cămaşă albă şi pantaloni asortaţi) la baza militară de la Mihail Kogălniceanu, fie a făcut furori la ceremonia de lansare a preşedinţiei României la UE sau la Ziua Marinei Române în ţinute de tip James Bond, Iohannis a prins gustul catwalk-ului. Modellingul e viaţa lui!

În plan politic, Klaus Iohannis nu a avut adversari. Liderii PSD, de la Victor Ponta, Liviu Dragnea până Marcel Ciolacu, au fost doar nişte pisicuţi care zgâriau periodic uşile Palatului Cotroceni. „Curajosul” Ponta nu a reuşit niciodată să depăşească complexul învinsului în relaţia cu Iohannis. „Fiorosul” Dragnea i-a vândut votul românilor obţinut la alegerile parlamentare din 2016 la schimb cu salvarea sa de o condamnare în dosarul angajarilor fictive la Protecţia Copilului Teleorman. „Evlaviosul” Ciolacu se perfecţionează în contorsiuni, attitude, arabesque, passe, plie şi alte mişcări de balet pentru a salva în Parlament scaunul lui Florin Cîţu, premierul favorit al Palatului Cotroceni.

După şapte ani de huzur prezidenţial şi haos politic şi instituţional (România a avut nu mai puţin de 7 (şapte) premieri), nivelul de trai al românilor a început să se deterioreze, educaţia a ajuns doar un proiect prăfuit uitat prin sertarele Cotroceniului (în 2019, conform testelor PISA, analfabestismul funcţional era de 44%), România ocupă penultimul loc din Uniunea Europeană la atragerea fondurilor structurale din exerciţiul financiar 2014-2020: doar 30% din sumă în 7 ani, iar ţara trăieşte doar din împrumuri externe, Klaus Iohannis a fost pentru prima dată înfruntat.

Primul lider politic care a avut curajul să îl sfideze pe Klaus Iohannis a fost actualul preşedinte al PNL, Ludovic Orban. Liberal cu ştate vechi în partid şi unul dintre puţinii lideri cu experienţă care au reuşit să mai supravieţuiască pe scena politică, Orban a refuzat să pună PNL la cheremul obiectivelor post-prezidenţiale pe care le vizează Iohannis. Aşa s-a ajuns la o confruntare extrem de sângeroasă între cei doi lideri care riscă să facă partidul ţăndări. Însă, membrii PNL au avut ocazia să vadă cum Iohannis este gata să sacrifice un întreg partid pentru mofturile lui.

Pe de altă parte, criza politică izbucnită la nivelul coaliţiei de guvernare în urma opoziţei USRPLUS faţă de decizia premierului Cîţu de a adopta în regim de urgenţă PNDL3, fără criterii clare de transparenţă, pentru a-şi asigura voturile primarilor la congresul PNL, este a doua mare sfidare pe care o încasează Iohannis. După mai multe ezitări, liderii USRPLUS au decis să ia ranga şi să lovească din plin. Prima lovitură: moţiunea de cenzură. A doua lovitură: demisia miniştrilor USRPLUS din guvern.

O decizie de forţă prin care Barna şi Cioloş, posibili prezidenţiabili în anul 2024, au reuşit să stârnească valul anti-Iohannis în rândul electoratului. Reacţiile extrem de negative care au curs la adresa lui Iohannis în mediul on-line sunt doar o mică picătură. Pentru românii din mediul offline, mai ales pentru cei aflaţi la limita subzistenţei, paharul s-a umplut de foarte mult timp. Iar Iohannis este văzut ca fiind principalul vinovat pentru haosul care a cuprins întreaga ţară. Era nevoie doar de o scânteie!

Bulgărele anti-Iohannis s-a format deja şi a început să se rostogolească. Şi-a ostilizat baza PNL prin susţinerea lui Florin Cîţu, un personaj instabil şi lipsit de orice carismă. Şi-a ostilizat USRPLUS, partenerul de coaliţie al PNL, prin dorinţa de a controla tot ce mişcă în justiţie. Şi-a ostilizat românii prin aroganţa şi indolenţa cu care i-a trata în cei şapte ani de mandat. Însă, nu peste foarte mult timp, Iohannis va începe să simtă chiar pe pielea lui ura acestora. Valul s-a pornit!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite