USL flutură suspendarea lui Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta şi Crin Antonescu îl atacă pe şeful statului
Victor Ponta şi Crin Antonescu îl atacă pe şeful statului

Preşedinţii PSD, PNL şi PC au anunţat ieri, într-o declaraţie de presă, că, în urma declaraţiilor şefului statului referitoare la îngheţarea pensiilor, au solicitat juriştilor din partidele lor să pregătească pentru luni un raport în care să fie evaluată posibilitatea declanşării procedurilor de suspendare.

„Preşedintele Traian Băsescu a anunţat explicit refuzul său de a aplica legea care prevede indexarea anuală a pensiilor, precum şi hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile câştigate de profesori şi alţi bugetari (decizii date în aplicarea legii promulgate chiar de către domnia sa!). Acest refuz va persista chiar şi după o eventuală pronunţare a Curţii Constituţionale a României (CCR) în sensul obligativităţii aplicării respectivelor legi.

Aceste poziţii sunt extrem de iresponsabile şi periculoase deoarece întăresc mesajul preşedintelui despre abolirea statului de drept în România", au criticat la unison Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin. Liderii PSD, PNL şi PC au susţinut, în declaraţia comună de ieri, că „aceste semnale vin într-o serie mai lungă de acţiuni comise de preşedintele Traian Băsescu în ultima perioadă", pe care ei le consideră „vădit neconstituţionale".

Şeful statului: „Nu există bani!"

Reacţia Opoziţiei a venit după ce preşedintele Traian Băsescu a declarat la postul public de radio că, indiferent care va fi rezultatul sesizării la CCR a îngheţării pensiilor şi salariilor în anul 2012, „bani nu există", subliniind că, „dacă ar exista, s-ar plăti". Băsescu s-a referit la legea care prevede îngheţarea pensiilor şi salariilor în anul 2012, contestată de Opoziţie la CCR. „Toţi trebuie să înţelegem că nu mai putem trăi împrumutând bani pentru consum. Politic, şi pentru mine, şi pentru Guvern ar fi foarte uşor să o facem pe generoşii, condamnând ţara în anii următori", a mai spus Băsescu. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite