Tăriceanu: Există o majoritate care susţine moţiunea fără a mai fi nevoie de UDMR. Ce-l sfătuieşte şeful Senatului pe Grindeanu

Tăriceanu: Există o majoritate care susţine
moţiunea fără a mai fi nevoie de UDMR. Ce-l sfătuieşte şeful Senatului pe Grindeanu

Călin Popescu Tăriceanu Foto Inquam / George Călin

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că în prezent există o majoritatea PSD-ALDE care susţine moţiunea de cenzură,  fără a mai fi nevoie de UDMR. Mai mult, liderul ALDE îl îndeamnă pe premierul Grindeanu să reflecteze dacă votul în Parlament este cea mai bună soluţie pentru rezolvarea crizei politice în care se află România.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Lucrurile acum sunt clare. Există o majoritate care susţine moţiunea fără a fi nevoie de UMDR. Fac apel la un minim de luciditate, pentru a nu mai ajunge la un vot în Parlament. Îl îndeamn pe premier să reflecteze cu luciditatea pe care o deţine şi să gândească care este cea mai bună formulă, confruntarea nu este una. Suntem într-o criză politică care ne afectează şi pe plan extern, cât şi intern. În loc să ne ocupăm de lucruri importante, stăm să gestionăm o criză politică de care nu aveam nevoie”, a declarat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat luni, la Parlament, că şi fără voturile parlamentarilor UDMR, social-democraţii au „o majoritate confortabilă” pentru a vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, dar el va fi liniştit în momentul în care lucrurile vor intra în ”matca constituţională”, iar guvernarea va reîncepe să funcţioneze.

„Vreau să vă spun ceva: fără voturile UDMR avem o majoritate confortabilă pentru a trece moţiunea. Asta e bine de ştiut”, a subliniat preşedintele Camerei Deputaţilor. Liderul PSD a mai spus că este „neliniştit”, deoarece „de o perioadă de timp, de câteva zile, noi suntem într-o situaţie atipică în România, când o mână de oameni îşi arogă o legitimitate pe care nu o au şi contestă legitimitatea unor partide care în plenul lor au hotărât ceva”. „O să fiu liniştit în momentul în care în România lucrurile intră în matca constituţională şi guvernarea reîncepe să funcţioneze”, a completat Liviu Dragnea.

Declaraţiile celor doi vin în urma unei întâlniri avute de coaliţia de guvenare, la care a pariticipat şi UDMR, cu scopul de a ajunge la o soluţie privind moţiunea de miercuri. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, întrebat despre votul la moţiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului Grindeanu, că „fiecare parlamentar votează după propria conştiinţă”.

Chiar dacă nu s-au poziţionat încă cu privire la moţiunea de cenzură, cei de la UDMR susţine că cei care au majoritatea în Parlament sunt cei îndreptăţiţi să schimbe guvernul.

„În ceea ce priveşte moţiunea de cenzură, noi vom anunţa în timp util, dar v-am spus un principiu de la bun început: principiul majorităţii. Principiul majorităţii este un principiu democratic. Cei care au obţinut majoritatea, dacă vor să schimbe Guvernul, trebuie să aibă această posibilitate”.

citeste totul despre: