PSD şi modelele sale

Citesc în aceste zile extrem de documentata carte a lui William Taubman intitulată „Hrusciov. Omul şi epoca sa”, distinsă la data apariţiei sale în Statele Unite cu Premiul „Pullitzer”. O biografie extrem de utilă, nepartizană, necaricaturizată a unuia dintre foştii şi cei mai controversaţi şefi ai PCUS.

Multă vreme personaj secundar în biografiile consacrate lui Stalin cu care a avut o relaţie în sine fascinantă, complicată, a cărui creaţie a fost, căruia pe urmă i-a distrus mitul fără a se putea, în realitate, niciodată lepăda de umbra maleficului georgian, Hrusciov este perceput în România ca un fel de  Chivu Stoica local.

Nu prea deştept, dimpotrivă,  complet needucat, un pitic fizic şi intelectual. Pentru cei mai mulţi dintre noi este aproape inexplicabil cum a putut el să manevreze lucrurile în aşa fel Hrusciov încât să devină succesorul lui Stalin atâta vreme cât vedem în el doar pe autorul grotescului spectacol al bătutului în masă cu pantoful cu ocazia unei sesiuni a ONU.

Lucrurile sunt însă mult mai complicate, iar William Taubman a reuşit să le desluşească iţele. Să ofere detalii care lămuresc multe. Referitoare nu doar la condiţiile în care a izbutit Hrusciov să supravieţuiască unor tentative repetate de înlăturare de la putere, dar şi de ce a pierdut partida în 1964 ori cum s-a făcut că el, insignifiantul, a stârnit senzaţie, a provocat la propriu infarcturi atunci când, la finele celui de-al XX lea Congres, a citit celebrul Raport secret în care se răfuia cu fantoma lui Stalin căruia îi dezvăluia monstruozitatea.

Scriind istoria vieţii şi a epocii în care a trăit şi a îndeplinit felurite funcţii Nikita Sergheevici, lui William Taubman nu i-a scăpat evocarea atmosferei colcăitoare din interiorul PCUS. Unul în care mereu se urzeau comploturi, în care veşnic se plănuiau succesiuni, în care nimeni nu era sigur pe ziua de mâine. Chiar dacă la un moment dat tovarăşul cutare era socotit de nădejde, parte a scutului uman ce propăvăduia  infailibilitatea Conducătorului, nimic nu garanta că a doua zi lucrurile vor sta întocmai.

Cam tot la fel trebuie să stea astăzi lucrurile în PSD. Şi nu doar la vârfurile, în cercurile de decizie ale partidului. Corul de femei al partidului, tovarăşele Olguţa, Firea, Rovana, Dan s-au coalizat în jurul lui Dragnea căruia îi garantează nevinovăţia, buna credinţă, cinstea, patriotismul, modestia, chiar şi sărăcia. Chiar dacă conturile, ceea ce scrie în declaraţia de avere dovedesc o situaţie care nu prea concordă cu ceea ce ar trebui să un veritabil om de stânga.

Aceleaşi doamne, una mai iritabilă decât cealalta, dar la fel de grabnic ajutătoare atunci când trebuie „reperată” onoarea d-lui Dragnea, sar ca arse ori de câte ori cineva atacă incapacitatea evidentă a Vioricăi Dăncilă de a conduce fie şi numai un debit de tutun, cu atât mai puţin un guvern, fie el şi cel mai prost din istoria României. Respectivele activiste sunt nişte veritabile Passinonaria, alter-egouri ale bărbatei Zoe din Scrisoarea pierdută a lui Caragiale.  Ceartă cu responsabilitate ezitările bărbaţilor care nu sunt la fel de bătăioşi în apărarea PSD şi în atacarea preşedintelui Iohannis. Aşa cum sunt ele însele ori înfocaţii, electrocutaţii, veşnic băgaţii în priză Liviu Pleşoianu, Codrin Ştefănescu sau Claudiu Manda.

Realitatea e că PSD trece prin zile din ce în ce mai complicate. Multe motive pentru o atare stare de lucruri. Iată! Încă nimeni nu poate să spună cu exactitate cum va  suna verdictul aşteptat pe data de 29 mai în cazul Dragnea, ce se va întâmpla cu plângerea penală depusă de preşedintele PNL, Ludovic Orban, la adresa doamnei Dăncilă. Conducerea superioară a PSD, vădit disperată, emite ordine după ordine, unele mai secrete ca altele, comunicatorii primesc instrucţiuni, directive în care li se spune cum să mai manipuleze opinia publică, presa aşteaptă răfuieli la scenă deshisă şi vărsare de sânge.

Toată lumea ştie însă că sunt mulţi membri ai PSD care fie preferă să stea în expectativă aşteptând deznodământul, fie s-au săturat de-a dreptul de aventurismul lui Dragnea şi doresc să îi savureze sfârşitul. Să îl înfiereze pe Dragnea după modelul din PCUS sau din PCR, să spună curajos, căci după război mulţi viteji se-arată, cât de mult rău a făcut acesta ideii de social-democraţie în România, cum şi-a construit un mârşav şi deşanţat cult al personalităţii, cum a întinat el nobilele idealuri ale victoriei în alegeri din 11 decembrie 2016, cum a trimis el la marginea Europei România.

Dragnea simte că puterea i se clatină, invocă aiurea, grotesc iminenţa unei lovituri de Stat fiindcă în mintea lui de Popriscin el este Statul. El se identifică cu Împăratul încoronat simbolic de doamna Dăncilă, el este Cruciatul.El este noul Vadim Tudor. De aici nervozitatea fără precedent din PSD, de aici viermuiala otăvită. De aici starea de nervi exacerbată a lui Dragnea. De aici pierderea controlului personajului căruia îi e din ce în ce mai greu să pozeze în Tăticul naţiunii. De aici abandonarea calmului fie el şi mimat şi a siguranţei de sine. Dacă Dragnea pierde partida şi Viorica Dăncilă este gonită de la guvernare este mai mult ca sigur că PSD îşi ia adio pentru mulţi ani de la putere. Nu ştiu dacă nu cumva la scurtă vreme după aceea nu va urma şi aneantizarea partidului. După modelul din decembrie 1989 al PCR.

Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro