Noua Constituţie va prevedea doi preşedinţi: „în funcţie” şi „Viitor”

O ştire de pe Mediafax mi-a zdruncinat speranţa că vom mai avea alegeri prezidenţiale. Ştirea îl cita pe Primul Ministru, într-un interviu la tv, povestind despre o întâlnire „informală” pe care a avut-o cu Băsescu şi Crin Antonescu: „Le-am spus: Domnu’ Preşedinte în funcţie, domnu’ Viitor Preşedinte al României... sunteţi amândoi aici”.

Am aşteptat să treacă câteva zile şi, spre mirarea mea, nu am auzit ca Preşedintele „în funcţie” să-şi fi exprimat dezacordul faţă de formularea primului ministru, şi nici ca pe Crin Antonescu să-l fi umflat râsul.

Aşa, şi mie mai îmi zic câteodată prietenii „domnule Preşedinte al României”, dar eu îi corectez: „Maestre, prezumptiv viitor preşedinte, te rog!”. Şi asta nu pentru că nu m-aş bucura să mă văd la Cotroceni, ca tot românul...

V. Ponta: „Mie nu-mi place să povestesc ce discut cu cineva într-o întâlnire informală”

Când am văzut că treaba cu viitorul preşedinte e gâtuită de mass-media, am căutat pe net interviul cu pricina şi am zis să verific dacă nu cumva a fost o glumă, sau o afirmaţie scoasă din context. Aşa că am ascultat cu luare aminte tot interviul.

Mi-a prins foarte bine, pentru că m-a făcut să rememorez toate chestiunile pe care fiu-meu de 12 ani le-ar putea da din casă şi m-a determinat ca cel puţin de acum înainte să fiu atent la ce vorbesc cu el.

În rest, am aflat de sâmbătă cum vor vota luni cei 176 de senatori, ceea ce nici mama Omida nu ar fi putut ghici.

V. Ponta: „Atâta timp cât nu s-a discutat într-un cadru formal, practic nu s-a luat acolo, şi nici nu era cazul să se ia vreo decizie”

Primul Ministru, nonşalant: „AM STABILIT cu toţii (adică domnia sa şi cei doi preşedinţi) să facem efortul ca LUNI SĂ ADOPTE Senatul legea”. Şi uite aşa m-a făcut să mă întreb în ce ar putea consta efortul domniei sale, sau al Preşedintelui, ca senatorii să ridice mâinile sincron, la ridicarea baghetei, ca focile de la delfinariul din Constanţa.

În urmă cu câteva săptămâni mi-am pus întrebarea ce mă voi face ca Prim Ministru, dar acum recunosc că figura asta cu Senatul încă nu ştiu s-o fac... Parlamentul parcă era o putere, executivul o alta, preşedinţia altceva, şi eu fusesem învăţat că sunt separate. Până şi Google mi-a spus asta! Adică, să mă fi păcălit cu toţii?!

Şi a continuat Primul Ministru: „Sunt două locuri vacante în CSM, un loc de judecător şi un loc de procuror, care de asemenea trebuie validate de către Senat, şi VOR FI validate LUNI”. Şi au fost validate, luni, cu unanimitate de voturi. Adică Opoziţia a făcut o pauză în a se opune, luni.

A fost odată, demult, o Democraţie frumoasă, de se oprea soarele pe cer să o vadă

 Încurcate mai sunt căile Democraţiei... Dar, dacă putem face ca binele poporului să vină cu certitudine absolută, ce rost mai are să mimăm nesiguranţa deciziei ca opţiune lăsată la nivelul fiecărui  senator?

Dacă vorbim despre voturi, e momentul să spunem curajos că aparţin perioadei romantice a Democraţiei toate formulările de genul: vom încerca să îi convingem pe senatori să, aşteptăm cu sufletul la gură ziua de luni, sperăm ca fiecare senator să se gândească la, ştim că votul fiecăruia poate face diferenţa etc etc etc...

Mistreţii sunt împuşcaţi pentru că aud prea multe

Evident că mai sunt destui naivi care nu cred că deciziile politice importante se iau numai în cadru informal, cum ar fi o partidă de golf, o partidă de pescuit, o vânătoare, o masă festivă dată cu ocazia lungirii gâtului girafei de la zoo... Şi e normal ca presa să afle despre ele, dar doar cât să fotografieze geamuri negre de limuzine şi să ţopăie o zi întreagă în lungul gardului... La final, participanţii povestesc zâmbitori despre cât de minunate au fost vremea şi priveliştea, sau cum i-a sărit Preşedintelui peştele din ac, sau măslina din scobitoare, după caz.

Şi apoi, ca prin minune, parlamentarii puterii şi ai opoziţiei îşi fac din nou cu ochiul unul altuia, întâlnirea la nivel înalt se termină fructuos în mai puţin de trei minute, iar pozele oficiale arată ca reclamele la pastă de dinţi.

Amintiri despre viitor, pe pielea noastră

Lăsând la o parte comedia publică, eu aş paria că nu a existat preşedinte pe lumea asta care să nu fi spus cel puţin o dată unui adversar politic: „Poţi să faci ce vrei după ce nu mai sunt eu”. Bineînţeles că nu am studiat toate arhivele, dar parcă prea e în legea firii.

Însă eu cred că merită să se caute dacă a existat vreun politician care să recunoască public că a fost ironizat cu acest truism. Nu de alta, dar s-ar putea să fi asistat la o premieră mondială, pentru că prim ministrul nostru a ţinut să ne spună concluzia discuţiei sale cu cei doi preşedinţi ai României, cel „în funcţie” şi cel „viitor”: „Domnu’ Băsescu mi-a spus: Dom’le, poţi să faci ce vrei după ce nu mai sunt eu!”.

Dar uite că domnul Prim Ministru vrea neapărat să-l contrazică şi a început prin a-şi face publice memoriile, chiar înainte ca faptele să se întâmple. Să mai zică cineva că noi, românii, nu ne cunoaştem viitorul!

Notă: Toate citatele sunt reale şi sunt luate din acelaşi interviu, dat vineri 25 ianuarie 2013.