„Revoluţia financiară“ care a fost vândută ca o măsură care va aduce bunăstarea şi justiţia socială seamănă, prin efectele sale, panică în rândul celor ce ar fi trebuit să fie principalii beneficiari. Cei care au pierdut cel mai mult sunt cei mai vulnerabili şi săraci, pe când ei, aleşii şi politrucii, sunt principalii beneficiari. Profesorii încă nu şi-au luat salariile, şi atunci când le vor lua vor trebui să plătească penalizări pentru ratele neplătite la timp, personalul medical din spitalele mono-specialitate vor avea venituri salariale mai mici şi cei care lucrează part-time nu vor mai avea parte, după OUG-ul de săptămâna trecută, de creşteri.  În fiecare zi apar noi categorii de oameni care reclamă faptul că sunt victime ale „creşterilor negative“ (amuzant este că nici „tăierilor“ nu li se mai spun „tăieri“, ci sunt numite sfidător „creşteri negative“) şi nu ai cum să nu te întrebi cine va urma. Toate acestea ne arată că o măsură cu un impact financiar şi social major a fost luată în cel mai habarnist mod cu putinţă, stârnind haos şi teamă. Bineînţeles, nimeni nu-şi asumă vreo vină şi totul este pus fie pe seama unor „greşeli de comunicare“, fie pe incapacitatea celor de la Resurse Umane să calculeze nişte amărâte de salarii...

Atragerea fondurilor europene: Guvernele ultimului an nu reuşesc să promoveze vreo măsură care să arate că oamenii ăştia chiar realizează cât de importante sunt fondurile europene pentru dezvoltarea viitoare a României şi că se pricep, cât de cât, la domeniu. Prin târg se spune că nici măcar nu se doreşte atragerea fondurilor în mai mare măsura decât este cazul, pentru simplul motiv că acestea sunt mai greu de „controlat“ (1) şi că mecanismul de finanţare european presupune avansarea unor sume consistente de bani din bugetul de stat, bani pe care România nu-i are (2). Poate şi de aceea, noua formă de contract de finanţare propusă beneficiarilor prevede că beneficiarul îşi va primi banii în termen de 5 de zile de când ministerul cu care semnezi contractul de finanţare va avea sumele necesare la dispoziţie. Sfidător este faptul că, înainte de a câştiga alegerile, PSD critica vechile guverne pentru slaba absorbţie a fondurilor aflate la dispoziţia României...

Mii de kilometri virtuali de drumuri moderne au fost promişi în ultimii 27 de ani, de mai toate guvernele, însă niciunul nu a făcut ceea ce actualul a pus în practică. Faptul că nu a lansat niciun proiect major de infrastructură cade în derizoriu dacă avem în vedere faptul că nu sunt în stare nici măcar să continue ceea ce început cei de dinainte. Marile lucrări de infrastructură nu mai au finanţare, publică sau europeană, şi termenele de execuţie au fost extinse astfel încât la întrebarea „Când vom circula pe şoseaua de centură de sud a Bucureştiului pe două benzi?“, ministrul de resort răspunde „Vom circula când va fi gata!“. Tupeul roşu ţine locul unor strategii financiare şi zâmbetul şmecherit afişat în faţa jurnaliştilor arată gradul de miserupism care este invers proporţional cu nivelul calităţii studiilor universitare absolvite.  

Numărul mare de aleşi din propriul partid cu probleme în justiţie nu a condus nicidecum la un proces de reflecţie asupra modului de promovare a resursei interne ci la diabolizarea unui adversar imaginar numit „statul paralel“. Chiar dacă acest „stat paralel“ s-a dezvoltat, cu precădere, în timpul guvernării psd-iste, cei care acum ne conduc se folosesc de cele mai jalnice tehnici de manipulare pentru a separa românii, conştienţi fiind că „Divide et impera“ încă funcţionează.   

Distrugerea mecanismelor de finanţare a ONG-urilor: revoluţia fiscală promovată de actualul guvern a adus cu sine împuţinarea resurselor de care organizaţiile nonguvernamentale pot dispune pentru a-şi continua activitatea. Sunt o mulţime de organizaţii care lucrează cu mii de bolnavi de cancer şi alte multe mii de copii şi tineri cu dizabilităţi sau din zone sărace. Toate acestea, şi multe altele, vor trebuie să-şi restrângă activitatea, sau chiar să-şi închidă porţile, în următoarea perioadă. „Loviturile“ date bugetelor organizaţiilor active promovate de punerea în aplicare a prevederilor care împiedica atragerea de bani prin mecanismul 2% precum şi prin cel de donare a parte din impozitul pe profit, în cazul firmelor, au fost încununate de tăierea salariilor angajaţilor part-time din sector (câteva zeci de mii de oameni). Aceştia din urmă se văd cu salariile afectate din cauza mecanismului de trecere a contribuţiilor angajatorului la angajat, fără nicio compensare din partea statului şi fără ca angajatorul său non-profit să poate prelua aceasta supra-taxare. În viitorul apropiat, incapacitatea statului de a se ocupa de categoriile sale vulnerabile nu va mai putea fi suplinită nici măcar de „ONG-urile lui Soros“...        

„Mândria de a fi români“ pe care ne-o dă PSD în anul Centenar este aceea de a fi ultimii: suntem cei mai slab educaţi, cei mai prost plătiţi, cei fără de drumuri şi fără de speranţă în mai bine. Suntem cei care ne părăsim ţara mai mult decât cei ce sunt rupţi de război.

Suntem cei ce am uitat cum e să trăieşti într-o ţară normală. Şi pentru asta trebuie să mulţumim partidului iubit.