Necesitatea realismului

Săptămâna de abia încheiată a fost una încărcată cu evenimente, infirmând astfel prejudecata că vara ar fi un sezon mort şi că nimănui nu îi arde în lunile iulie şi august să se gândească la politică, ci doar la concedii şi la soluţiile cele mai potrivite anti-caniculă şi în vederea evitării insolaţiilor.

Evenimentul cel mai spectaculos, încărcat de un mister pe care secretomania matinală, contracarată de limbuţia manifestată intens şi debordant către ora cinei a autorităţilor de la Bucureşti ca şi reînviata stare de beligeranţă dintre Palate l-au transformat într-un dezgustător policier cu buget redus şi actori ce nu ştiu să se exprime decât prin gesticulaţii ridicol-exagerate, a fost, fără doar şi poate, revenirea în ţară a lui Omar Hayssam. Tot printre berbecuţi sau “ca un domn”, în spaţiul lăsat liber într-un avion anume trimis, după descărcarea ajutoarelor expediate Seriei cu doar câteva zile înainte. Probabil ca preţ al tranzacţiei de pe urma căreia atât dl. Băsescu cât şi dl. Ponta vor să dobândească cât mai multe beneficii de imagine. Concursul de retorică, găunoşenie, lăudăroşenie şi vorbărie de prisos pe tema unei operaţii calificată drept secretă, concurs în care s-au înscris cu veselă inconştienţă înalţi demnitari români sau consilierii lor se prea poate să îi fi pus pe gânduri pe oficialii NATO.   

 Însă evenimentul cel mai important din trecuta săptămână ar fi trebuit să fie vizita întreprinsă miercuri la Chişinău de preşedintele Traian Băsescu. Cu atât mai mult cu cât şeful Statului român a ajuns în capitala Republicii Moldova după o absenţă de trei ani şi jumătate, lucru evident nefiresc de vreme ce între cele două ţări există “un parteneriat de sânge”, cum s-a exprimat dl. Băsescu însuşi.

Într-o situaţie normală, vizita de săptămâna trecută la Chişinău a preşedintelui, coroborată cu informaţia că la sfârşitul lunii august şi prim-ministrul Victor Ponta intenţionează să meargă în Republica Moldova, ar fi trebuit să reprezinte indicii serioase că cele mai înalte autorităţi române au pus la punct un plan conţinând măsuri concrete în vederea ameliorării relaţiilor cu statul vecin.

Situaţia nu este însă, din păcate, deloc una normală fiindcă chiar în ziua vizitei s-au manifestat disensiuni şi schimburi verbale între dl. Băsescu şi dl. Ponta. La care nu s-a putut să nu se adauge şi vocea fiicei preşedintelui care a mai ratat o ocazie de a tăcea în chip inteligent. Contrele Băsescu-Ponta s-au concentrat pe tema numărului de burse pe care Statul român ar fi pregătit să le acorde din luna septembrie tinerilor basarabeni. Disensiunile s-au dovedit fără rost câtă vreme, aşa după cum s-a arătat într-un articol publicat la 17 iulie de cotidianul Adevărul, cele 5000 de burse disponibile în cursul actualului an academic nu au fost accesate de elevii şi studenţii moldoveni, în primul rând din motive birocratice.

Spre a nu-i rămâne dator preşedintelui care a minimalizat într-un stil de şuetă la un post de televiziune rezultatele vizitei în China a premierului, acesta s-a grăbit să anunţe că el va merge pe 27 august la Chişinău “cu treabă”, în vreme ce Traian Băsescu a fost doar “cu sentimente frumoase”. Problema e că treaba nu merge tocmai bine în primul rând la Bucureşti, mai exact în aria de competenţă a guvernului condus de dl.Ponta, respectiv a ministrului delegat pentru românii de pretutindeni, dl. Cristian David, lucru ce ar trebui să ăl invite la reflecţie dar, mai cu seamă, să îi îndemne la acţiune reală pe premier şi pe colaboratorii săi cei mai apropiaţi.

Nu e însă mai puţin adevărat că prim-ministrul nu e deloc departe de adevăr atunci când vorbeşte despre supra-încărcătura de “sentimentele frumoase” cu care s-ar fi dus în capitala Republicii Moldova şeful Statutului român. Sentimente frumoase cărora li s-au asociat şi bănuite gânduri electorale de viitor.

 Dl. Băsescu nu a ratat ocazia de a face băi de mulţime, o bucurie de care nu mai are parte în ţara pe care o conduce, cel puţin în marile ei aglomerări urbane, de a acumula un plus de capital electoral pe care nu e exclus să se gândească să îl transfere în contul celui pe care îl va susţine deloc pro bono la alegerile prezidenţiale de anul viitor. Traian Băsescu nu a scăpat nici de tentaţia de a face declaraţii exaltate, puţin conforme cu statutul său de preşedinte al unei ţări din Uniunea Europeană, ţară ale cărei politică externă şi luări de poziţie trebuie să ţină seama de rigorile apartenenţei la respectiva Uniune.

Nu ştiu cu câtă bucurie au receptat oficialii de la Bruxelles îndemnuri de genul “Vreţi Unirea? Cereţi-o şi o vom face!” lansate de supraexcitatul lider român. Ori declaraţiile că preşedintele român se gândeşte să dobândească cetăţenie moldovenească. Ştiu doar că analişti de la Bucureşti, care numai de sentimente anti-Băsescu nu pot fi bănuiţi, dar care ştiu că vremea podurilor de flori e de domeniul amintirii, aşa cum este dl. Armand Goşu, nu s-au sfiit să observe că ele seamănă cu inscripţiile de genul Basarabia=România. Or, nu întotdeauna ceea ce se poate inscripţiona pe stâlpii de susţinere ai Podului Grand se cuvine rostit de un şef de Stat.

O analiză foarte critică a modului în care s-a comportat la Chişinău preşedintele României a venit de la Berlin, din partea doamnei Annely Ute Gabanyi, reputată specialistă în probleme româneşti, multă vreme analist al postului de radio Europa liberă.

Solicitată de biroul de la Chişinău al radioului pentru care a lucrat aproape două decenii, între anii 1969 şi 1987, doamna Gabanyi a pornit în analiza ei, publicată la 18 iulie, de la premisa de la care s-ar cuveni să pornească şi autorităţile de la Bucureşti, şi anume că Republica Moldova de azi nu mai este Basarabia de odinioară, ci un stat independent. Un stat a cărui independenţă a fost recunoscută prima chiar de către România. În condiţiile de azi “parteneriatul de sânge”, despre care a vorbit preşedintele Băsescu, s-ar cuveni să însemne un îndemn, dar şi o obligaţie pentru Bucureşti de a ajuta statul vecin să se stabilizeze.

Comparând raporturile existente azi între România şi Republica Moldova cu condiţiile dar şi cu timingul în care s-a produs reunificarea celor două Germanii, analista de la Berlin a apreciat că astfel de condiţii nu există pentru moment şi că trebuie aşteptat ca ele să se coacă. România, ca ţară membră a Uniunii Europene, poate fi percepută ca un mesager al acesteia în relaţia Uniunii cu Republica Moldova numai cu condiţia că Uniunea să aibă o poziţie clară şi unitară faţă de aceasta, lucru, din păcate, inexistent la ora actuală. “La cine să dăm telefon la Bruxelles, vorba domnului Kissinger?” se întreabă nici fără ironie, şi nici tocmai nejustificat comentatoarea de la Berlin.

“Este necesar să avem Rapublica Moldova întreagă”, îi spunea Traian Băsescu la 17 iunie lui Nikolai Patruşev, mâna dreapta a lui Vladimir Putin, cu prilejul vizitei înaltului oficial rus la Bucureşti.”Ne exprimăm sprijinul pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova”, declara dl. Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei, cu ocazia vizitei la Moscova a şefului diplomaţiei române, dl. Titus Corlăţean. E ceea ce şi-ar dori, fără doar şi poate, şi Uniunea Europeană, integritatea Republicii Moldova traducându-se pentru ea prin clarificarea complicatelor raporturi dintre Chişinău şi Tiraspol.

Pornind de la observaţia că soluţionarea problemei transnistrene poate fi de lungă durată şi că întârzierea admiterii în UE a Republicii Moldova ar fi de natură să slabească apetitul pentru integrare al cetăţenilor de peste Prut, Annely Ute Gabanyi avansează soluţia maximalistă în conformitate cu care România ar trebui să încerce un lobby de natură să îi convingă pe birocraţii de la Buxelles că ar fi mult mai profitabil pentru ambele părţi ca Republica Moldova să fie admisă în UE chiar şi fără Transnistria.

Comentatoare de origine română mai amendează aspru, dar just două afirmaţii făcute la Chişinău de dl.Traian Băsescu. Prima e cea referitoare la interesele legitime pe care Rusia le-ar avea faţă de Republica Moldova. “Interesele Moscovei vizavi de Chişinău nu sunt legitime pentru că Moscova urmăreşte o politică clară de a limita accesul şi drumul Republicii Moldova către Uniunea Europeană”, afirmă tranşant doamna Gabanyi.

Cea de-a doua se referă la imprudenta şi ofensatoarea afirmaţie făcută de dl. Băsescu despre inexistenţa unor moldoveni cu ochi oblici pe teritoriul ţării cu pricina. O afirmaţie necugetată care numai memorabilă nu e, cum eronat apreciază site-ul hotnews şi comentatorul Cristian Pantazi a cărui analiză, în bună parte interesantă, e umbrită de admiraţia necondiţionată şi programatică a respectivei publicaţii pentru tot ceea ce spune şi face Traian Băsescu.

Se prea poate ca aprecierile doamnei Annely Ute Gabanyi să fie uneori prea dure sau hiper-realiste. Cert e însă un lucru. Hiper-realismul şi prudenţa sunt mult mai profitabile în politică decât exaltarea şi efuziunile.

Şi, la urma urmei, sentimentele frumoase nu fac ele o literatură, cu atât mai puţin nu ţin loc de politică externă.