Mircea Diaconu, în rolul nesimţitului român

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu mă refer la candidatura domniei sale pentru Parlamentul European (legală, dar imorală, în opinia mea), ci la atitudinea sa descalificantă şi absolut inacceptabilă (într-o altă ţară, incredibilă chiar), de a nu respecta o hotarâre definitivă a instanţei supreme.

După cum doar unii mai par să-şi amintească, a fost nevoie de intervenţia Curţii Constituţionale, în 2012, pentru ca Mircea Diaconu să renunţe la scaunul său de senator (pardon, să i se ia de sub fund), întrucât decizia anterioară a ÎCCJ nu valora nici cât o ceapă degerată pentru marele actor.

Ca de altfel nici pentru Senatul României, de la care însă nu mă mai aştept demult la nimic. Iluziile mele se mai leagă de niscai oameni, nicidecum de partide sau de institutuţii ale Statului Român. 

Cu excepţia notabilă a Justiţiei, cel mai mic rău actual dintre toate relele autohtone, singura putere a statului care nu-şi bate joc, pe de-a-ntregul, de noi toţi. 

Unei persoane care face politică şi care ocupă o demnitate publică, ales fiind sau numit, la putere sau în opozitie, n-are importanţă, nu-i este pur şi simplu îngăduit să nu respecte întocmai o decizie judecătorească definitivă! Mofturile acestea sunt – moralmente – permise exclusiv "pe persoană fizică", nu despre "curaj" vorbind aici, ci despre respectul esenţial şi exemplar faţă de lege şi de cetăţeni. 

Citind legea, cu ochi de jurist, cred şi eu (nu c-ar conta, sentinţa e oricum lege, în speţă) că Mircea Diaconu poate să candideze la europarlamentare. Dar nu pentru că n-ar fi avut o culpă în cazul "rezolvat" în 2012, căci prosteala cu "buna sa credinţă", bazată pe prostia, ticăloşia si ilegalitatea Comisiei juridice a Senatului, a ţinut cel mult până la rămânerea definitivă a sentinţei care îi constata incompatibilitatea, ci pentru că Legea 176/2010 (prost făcută şi uşor interpretabilă) se referă, în art.25, la "aceeaşi funcţie" şi menţionează excepţia funcţiilor eligibile, atunci când stabileşte decăderile din drepturi ale celor prinşi cu mâţa-n sac. Or, europarlamentar nu e totuna cu senator...

Nu este însă în spiritul legii ca o persoană declarată incompatibilă să mai poată candida, chiar şi pentru o altă funcţie. Atâta timp însă cât legea rămâne în această variantă nefericită, nu cred că se poate face nimic. Să nu uităm şi faptul ca domnul Diaconu a votat această lege, iată, extrem de favorabilă dânsului...

Dar, în cazul nostru, "Diaconu versus Bunul-Simţ", europarlamentar poate fi acelaşi lucru cu nesimţirea neaoşă, "fără număr". 

Sper să fie ultimul rol "ne-actoricesc" în care mi-e dat să-l văd.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite