Ludovic Orban, ironii pe tema amânării parlamentarelor: Celor care bat toba cu alegerile, le reamintesc că duminică au fost alegeri în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban, premierul României şi preşedintele PNL. FOTO Inquam Photos / George Călin
Ludovic Orban, premierul României şi preşedintele PNL. FOTO Inquam Photos / George Călin

Prim-ministrul României, Ludovic Orban, a ironizat, joi seară, partidele şi politicienii care au solicitat amânarea parlamentarelor până în primăvară, şeful Guvernului precizând că secţii au fost organizate în România şi duminica trecută, pentru alegerile prezidenţiale din Republica Moldova.

„Celor care bat toba cu alegerile, le reamintesc că duminică au fost alegeri în România. Au fost secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din Republica Moldova”, a declarat prim-ministrul Ludovic Orban. 

La rândul său, Klaus Iohannis, prezent la şedinţa de Guvern de joi seară, a cerut respectarea condiţiilor sanitare în campania electorală şi a subliniat că alegerile nu pot fi amânate, chiar dacă a fost ridicată această temă. 

„Sunt multe discuţii despre oportunitate alegerilor în pandemie. Eu vă spun clar. Democraţia nu poate fi pusă în paranteză. democraţia trebuie garantată. Iar garantarea are loc prin alegeri libere. Naţiunile puternice ţin la alegeri libere. Ce exemplu mai bun decât alegerile care au avut loc acum puţine ore în Statele Unite. Acolo să ne uităm, la democraţiile vechi”, a precizat Klaus Iohannis.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite