Liviu Dragnea în faţa imposibilei alegeri: îi dă sau nu îi dă afară pe „pucişti“? Când te crezi Dumnezeu, rişti să ajungi demon

FOTO Mediafax

Indiferent de alegere, Dragnea tot prost iese. Ar putea fi sfârşitul carierei sale politice. PSD este un partid monolit, obişnuit cu un conducător absolut, care ori are toată puterea, ori nu o are deloc. Pentru a-şi păstra aura de lider absolut, Dragnea este obligat să-i elimine pe pucişti. Doar că în acest caz creează un nou pol de putere, care-l poate lăsa fără majoritate parlamentară la moţiunea de cenzură care se apropie.

Dragnea a propus-o de capul lui pe Sevil Shhaideh premier, fără să ştie nimeni din partid. A propus premieri, miniştri, a dat jos premieri, doar cu voinţă proprie, fără să consulte partidul. Iar singurul criteriu, obedienţa. Aşa a ajuns la Viorica Dăncilă. Ca un „Dumnezeu“ al destinului României, a impus un program de guvernare conceput de trei oameni: Dragnea, Vâlcov, Vasilescu. Şi toată ţara a fost obligată să funcţioneze după acest program. Care se constată, pe zi ce trece, că reprezintă ficţiuni exotice. Deficitul bugetar a explodat, salariile şi pensiile ar putea fi îngheţate, conform ministrului Teodorovici, la nivelul lui decembrie 2018. Niciun avans în materie de autostrăzi, spitale, modernizarea educaţiei, absorbţia fondurilor europene. Sigur că această atitudine de „l’Etat, c’est moi“, a indus o atitudine de ostilitatea în rândul populaţiei, şi chiar în propriul partid. Faptul că are, încă, majoritatea în CEx, este pentru Dragnea garanţia că poate face orice în partidul „său“ şi în ţara „sa“, conform preceptului: „în ţara mea şi cu partidul meu la putere fac ce vreau“. Consecinţa, într-o ţară, totuşi europeană, care a semnat tratate inclusiv privind statul de drept, Dragnea a ajuns să fie privit ca un demon. Şi nu o spun eu, a spus-o chiar Dragnea într-o emisiune tv, că simte în ce-l priveşte: „demonizare, demonizare, demonizare“. Există şi un alt precept: „când puterea cade pe umerii unui om nepregătit filosofic pentru ea, acesta riscă să-şi piardă minţile. Cam asta se întâmplă acum cu Dragnea.

Ultimele ieşiri publice ne arată un Dragnea care nu se mai controlează

Ţipă la ziarişti, îi invită în baie să facă poze frumoase, este convins că a fost condamnat pe nedrept în două procese. Condamnaţii se consideră mai întotdeauna nevinovaţi. Dar din poziţia lui Dragnea, „Dumnezeul“ României, cetăţenii înţeleg că justiţia trebuie desfiinţată, dacă cel mai important om, stăpânul de facto al ţării, spune asta. Dragnea nu acceptă disidenţa în propriul partid. Toată lume trebuie să execute ce spune el, că dacă nu... Aici e aici. Nu mai suntem în evul mediu, să-i scurteze pe disidenţi de capete. Nici măcar într-un partid monolit nu mai este acceptat un şef absolut, care nu are caştigată încrederea prin merite proprii şi colaborare cu restul partidului. Când şeful nu mai conduce cu mâna de fier, nu mai are instrumente de anihilare a disidenţilor, de obicei este devorat de restul cetei. S-a mai întâmplat în istoria PSD.

Disidenţii din PSD

Sunt mulţi, şi chiar organizaţii judeţene întregi, cum este organizaţia Dâmboviţa, care s-a raliat dlui Ţuţuianu în contestarea lui Dragnea. Mai nou, seful PSD Piteşti, Cristian Gentea, îi trage o scatoalcă lui Dragnea. Nu mai vorbim de cei cunoscuţi: Gabriela Firea, Paul Stănescu, vice premier, Adrian Ţuţuianu, Marian Neacşu, secretar general al PSD, Ecaterina Andronescu, Robert Negoiţă, Marcel Ciolacu, Mihai Tudose, fost premier, şi mulţi alţii. Ei şi-au exprimat tranşant poziţia în scrisoarea, deja celebră:

„Modul în care au fost desemnaţi cei trei candidaţi la funcţia de Prim-Ministru şi membrii Guvernului, fără niciun set valid de criterii necesare pentru o guvernare performantă, a adâncit conflictele latente din partid şi a generat neîncredere în rândul alegătorilor. Moţiunea de cenzură împotriva propriului guvern, instalarea a nu mai puţin de trei guverne în 19 luni, schimbările neexplicate ale unor miniştri sunt elemente percepute în mod negativ de electoratul PSD.“

Trecem peste ciocnirea publică dintre Dragnea şi Ciolacu, la care puţin a lipsit să se lase cu bătaie, dar să-ţi pui în cap pe Corina Creţu, comisar în CE din partea PSD, este o performanţă total neobişnuită. Pentru că Dragnea şi camarila au mai multă încredere în condamnatul Darius Vâlcov, decât în Corina Creţu. De aici atacuri absolut impardonabile ale lui Codrin Ştefănescu la adresa Corinei Creţu. Dragnea are 2-3 camarazi cu gura mare, prin care îşi execută colegii care mişcă în front: Rădulescu-mitraliera, Codrin Ştefănescu şi Liviu Pleşoianu. Dar „executaţii“ nu renunţă la luptă, ci revin cu şi mai multă vigoare. Iar Dragnea, „Dumnezeul“ ţării, nu înţelege şi pace cum de nu mai controlează tot partidul.

Concluzie

Dacă Dragnea nu-i „mătrăşeşte“ în şedinţa CEx de luni pe disidenţi, apare pentru proprii susţinători un lider slab, fără curaj şi fără vlagă, numai bun de devorat. Dacă îi dă totuşi afară din PSD, sau îi sancţionează în vreun fel, creează un pol de putere formidabil, care va uni în jurul său pe toţi disidenţii din PSD şi, mai grav, parlamentarii controlaţi de aceştia. În acest caz, moţiunea de cenzură poate trece şi guvernarea PSD să devină o amintire. Imposibilă alegere, la care Dragnea a ajuns din propria voinţă.