Interesul poartă breton

Elena Udrea a fost reţinută pentru 24 de ore, marţi seară, în dosarul „Microsoft” FOTO Mediafax

Nu am admirat, lăudat sau sprijinit vreodată eroina zilei, femeia fatală a politicii româneşti, dna Elena Udrea. Admiraţia faţă de înfăţişarea ei mi-a fost anulată de lipsa de gust şi de măsură în materie de vestimentaţie şi accesorii.

De lăudat, n-am ce lăuda. Nu lasă în urmă nicio realizare notabilă profesional şi ca pregătire intelectuală. Nu a sporit cu nimic puterea economică a României, n-a dat niciun doctorat, n-a avut performanţe în avocatură sau în învăţământ. Realizările politice au fost exclusiv indirecte, printr-un masiv, necondiţionat sprijin prezidenţial. Politica, ideologia la care a aderat îmi e străină şi nesuferită. Un ins conectat la ugerele statului nu dă lecţii de economie sau morală. Cu toate astea, domnia sa a jucat, timp de zece ani, un rol principal pe scena publică. Şi a acumulat o ostilitate uriaşă din partea populaţiei. Dar nu despre asta vreau să vorbesc. Ci despre felul în care somnul raţiunii şi sforăiturile Parlamentului au creat un monstru.

Dna Elena Udrea a contribuit, şi ea, la „statul de drept“ pe care îl vedem, azi, în toată găunoşenia lui. Ceea ce a dat pe gură (cu voie sau fără) despre sistem e exact ce am acuzat dintotdeauna, fără dovezi palpabile, bazându-mă numai pe manifestările exterioare ale fenomenului. Toţi actorii politici, instituţionali şi de afaceri din România formează o castă, o Mafie cu legi dure şi implacabile. E clar că împărţirea posturilor, mersul licitaţiilor şi acţiunea directă asupra populaţiei reprezintă o afacere de casă. Prietenele şi prietenii, rudele, consătenii sunt întotdeauna cei numiţi în posturile cheie. Ziariştii sunt cumpăraţi. Adversarii sunt ori eliminaţi, ori „convinşi“, ori calomniaţi. Pe scurt, sub umbrela generoasă a "statului de drept", un alt stat, foarte asemănător cu Rusia lui Putin, s-a înstăpânit în România. Nu-i vorbă, figuri odioase sau dovedite odioase au fost săltate şi căpăcite. Nu-i nimic de zis. Dar, privind la încrengătura de afaceri şi la traficul de influenţă interpartinic, admirând dosarele prăfuite care sclipesc ca şi cum ar fi fost deschise ieri, nu pot să nu-i dau dreptate lui Cătălin Tolontan, care spune: „Anticorupţia a acţionat postfactum şi, mai ales, doar când instituţiile au avut curajul să o facă: începând cu decembrie 2013“. Într-adevăr. Instituţiile româneşti au nevoie de undă verde. Dar, dacă e nevoie aprobare, avem o mare problemă. Asta nu e Justiţie independentă. Trebuie să spună şeful ceva. Iar şeful s-a uitat cruciş la talgerele dreptăţii: care e mai dolofan?

În acelaşi timp (şi iar mă felicit că nu n-a dus de nas propaganda), constat că serviciile secrete sunt implicate în bătălia politică a servilismului. Nu am aproape nicio îndoială că generalul Florian Coldea a călcat pe bec. Aşa cum reiese din mărturia dnei Udrea, marele şpion a fost sursă de încredere, om ce casă şi avansat la excepţional. Poate să-mi explice cineva de ce pentru Alina Bica nu s-a primit niciun raport? De ce procuroarea Alina Stoica a primit dosarul „Gala Bute“?

Azi, susţin anchetarea în stare de libertate a Elenei Udrea. Vreau să dea totul pe goarnă, cu orice risc! Vreau să ştiu, să ştim toţi cum a funcţionat "statul de drept" pe care idioţii utili ni l-au vârât cu hidrantul pe gât. Închei amintind cuvintele lui Dan Tapalagă, care spune că Elena Udrea = Adrian Năstase. Hâc! Să-mi fie cu iertare, dar Traian Băsescu nu aduce a Dana Năstase!