Echivocuri verbale şi atitudini clar-obscure

Varujan Vosganian, la Adevărul Live   FOTO  David Muntean

Votul dat lui Varujan Vosganian în Senat, cu privire la începerea sau neînceperea urmăririi penale, ne poate aminti de versurile lui Topârceanu „Mişu M. Popescu vrea să divorţeze / Lung prilej de vorbe şi de ipoteze”. O temă curentă şi chiar recurentă, în toate dezbaterile publice, este transparenţa.

 Dar, numai despre ceva, adică despre o entitate, noi spunem că este sau nu este transparentă. Astfel, geamul prin care eu privesc afară cum plouă sau ninge, poate fi trensparent sau netransparent, adică murdar, situaţie cu care se pare că se  confruntă mai nou şi Elena Udrea. De aceea, poate că ar fi mai bine să folosim cuvântul „clar-clară”, mai ales pentru că avem şi expresia „clar ca apa de izvor” sau chiar „ clar ca lumina zilei”. Numai că şi cu acest epitet ne putem încurca, cel puţin unii dintre noi. Spre exemplu, premierul Victor Ponta, tot la a cincea, cel târziu la a şaptea propoziţie, foloseşte cuvintele „clar-clară”.După majoritatea intervenţiilor sale, cel ce priveşte şi ascultă atent, poate trage o singură concluzie: e clar că nu-i clar. O duplicitate funciară este aceea care transpare din aceste intervenţii ale premierului. Echivocul revine în numeroase situaţii care angajează dezbaterea şi opţiunea, respectiv decizia. Este şi cazul votului din Senat, privind soarta lui Varujan Vosganian.
 

În discursul încărcat de pathos, pe care Varujan Vosganian l-a ţinut-susţinut în Senat, apare o nuanţă nouă, pe care eu am perceput-o pentru prima dată, ascultând discursul. Legea, despre care ştim că este simplă, clară şi bună (dreaptă), ne spune că imunitatea se acordă exclusiv pentru opiniile politice ale unui parlamentar, că este sau nu este dânsul şi ministru... Dar, opinia se exprimă prin cuvinte, prin vorbire şi ea este absolut distinctă faţă de fapte, indiferent dacă vorbirea are sau nu are legătură cu faptele reale. Chiar dacă vorbim, împreună cu englezii, despre „faptele de vorbire” („speech acts”), acestea tot vorbe rămân, iar uneori rămân, cum ar spune şi Hamlet, doar „Vorbe, vorbe, vorbe!” Raţionamentul subtil sau isteţ al lui Varujan Vosganian – consonant cu cel al lui Călin Popescu Tăriceanu - curge şi decurge cam aşa: dosarul penal care i-a fost alcătuit este un dosar politic, el fiind alcătuit de către Procurorii DNA, la „indicaţiile preţioase”ale lui Traian Băsescu. Ergo, dosarul, având un caracter politic, intră sub incidenţa Legii imunităţii, Varujan Vosganian fiind curat ca lacrima, pe care o şi revarsă. Aşadar, vinovat, dar şi capul tuturor răutăţilor, este  şi rămâne acelaşi Traian Băsescu. Iar aici, social-democratul Victor Ponta, liberalul de spiţă străveche, Varujan Vosganian, şi neo-liberalul Călin Popescu-Tăriceanu ajung la un consens deplin, sunt „Pe aceeaşi baricadă de idei”, cum ar spune un alt poet. Sau, folosind limbajul creştin-ortodox ipocrit al Premierului, combinat cu cel al savantului nostru Mircea Eliade, ei formează nu o Sfântă, ci doar o  Profană Treime Politică.
 

Cu  referinţă la discurs, Retorica face o distincţie fină, dar clară, între pathos şi ethos. Din acest punct de vedere, discursul senatorului este hiper-încărcat de pathos, dar este lipsit de orice urmă sau moleculă de ethos. Cum pathosul nu părea să fie plin-deplin, ca să pună puţin gaz pe foc, mai intervine şi Ilie Năstase, la care talentul pare să fie corelat cu un coeficient remanent de infantilism. Concluzia finală, dar şi practică, nu poate fi decât una, străveche şi ea: „Pupat piaţa dependenţei” O idee simplă şi clară, cum i-ar spune Descartes, nu poate intra nicicum în capetele multor parlamentari, anume, vinovăţia sau nevinovăţia nu este stabilită nici de împricinat şi nici de colegii lui de breaslă sau de destin, ci de Justiţie, mai precis, de către Judecător. Demisia lui Varujan Vosganian din PNL, varianta cea nouă, poate fi văzută şi ca un gest de mulţumire pentru „iertarea păcatelor”, scutirea de pedeapsă din partea confraţilor politici, numai că răul făcut,  prin punerea dânsului sub protecţia imunităţii, este un rău disproporţionat faţă de acel „bunişor”gest ostentativ al demisiei
 

Nu îmi pot da seama ce atitudine va lua Preşedintele Klaus Iohannis  faţă de acest caz, dincolo de delimitarea fermă faţă de el, ca şi de apelul aluziv la bunul-simţ. Alina Gorghiu consideră că este vorba doar de „un accident”.Numai că este foarte posibil ca acest „accident”, această „excepţie”să nu întărească Regula, ci să fie o primă fisură în Regulă. Nu îi ţinem lecţii de diriginţie Alinei Gorghiu, dar, fiind vorba de a doua dezbatere a „cazului”, trebuiau luate măsuri pentru prezenţa tuturor membrilor PNL la şedinţa Senatului. Apoi, oare unde sunt efectele procesului de restructurare a majorităţii senatoriale, despre care ştiam că este în curs!?. Şi Victor Ponta, cu clarităţile lui obscure, ca şi Călin Popescu-Tăriceanu, liberalul cu un singur papion şi cu cinci neveste consecutive, au prilejul să jubileze fericiţi, după atâta vreme de respingere din partea alegătorilor, şi nu numai. Şi Alina Gorghiu, şi Vasile Blaga au considerat, probabil, că valul de eugenie politică şi de simpatie, declanşat de Klaus Iohannis în 16 Noiembrie, ca şi în cei patru paşi făcuţi după numirea dânsului ca Preşedinte, este un val care merge mai departe de la sine, curăţind tot ce este de curăţit în calea lui. Dar, fără o maximă atenţie şi o iniţiativă constantă, se poate ajunge în situaţia în care paşii sunt făcuţi doar pe loc, iar unii pot fi chiar paşi înapoi. Cel ce a formulat enunţul „Un pas înainte, doi paşi înapoi”, nu era un om prost de felul lui de a fi.