Avere de parlamentar. Daniel Zamfir (PSD) a făcut o tranzacţie de un milion de euro în 2021. Ce alte afaceri a mai bifat senatorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Zamfir, senator PSD FOTO Arhivă personală
Daniel Zamfir, senator PSD FOTO Arhivă personală

Senatorul Daniel Zamfir (PSD) a înstrăinat terenuri în valoare de 1,77 milioane euro în anul fiscal precedent, cea mai mare fiind o tranzacţie de un milion de euro. De asemenea, parlamentul PSD are şi împrumuturi care se ridică la 1,5 milioane de lei, acordate în 2020.

Daniel Zamfir a înstrăinat mai multe terenuri intravilane, potrivit declaraţiei de avere publicată în luna iunie. Cea mai mare tranzacţie a fost de 1.000.000 de euro, către SC Solid Building SRL, controlată de fratele său (Cosmin Zamfir, care are 79,87 din părţile sociale, potrivit portalului Confidas). Către aceeaşi societate au mai fost încheiate contracte de vânzare cumoprare pentru trei terenuri în valoare totală de 170.000 de euro. 

De asemenea, un alt teren a fost vândut cu 500.000 de euro, către o persoană fizică, iar un altul, de 100.000 de euro, către SC Value Investor Expert SRL. 

Potrivit Fanatik, Daniel Zamfir a explicat faptul că firma fratelui său a construit un imobil pe terenul său, în 2007, atunci când a început acest proiect, iar între cei doi a avut loc o înţelegere care să-i permită acestuia să ridice construcţia, fără să fie proprietar pe respectivul teren. Dar lucrurile s-au complicat când a vrut să pună în vânzare apartamentele pentru că trebuia să fie şi semnătura proprietarului terenului, adică a lui. 

Mai mult, Zamfir a subliniat că nu a fost făcută acea plată de un milion de euro, iar banii vor veni când vor fi vândute apartamentele. „El nu mi-a dat banii, că nu avea de unde, dar pe de altă parte nici nu putea să vândă pentru că la fiecare act de vânzare-cumpărare trebuia să fiu şi eu acolo, să vând 2,34 m la fiecare apartament. Ca să evit această nebunie am făcut acest act, în care el îmi va plăti dreptul de superficie când va vinde apartamentul”, a explicat Zamfir, potrivit sursei citate. 

Ce mai deţine Daniel Zamfir

Senatorul mai are şase terenuri intravilane în localităţi din Ilfov şi Giurgiu, o casă de locuit în judeţul Ilfov, un autoturism şi bijuterii/obiecte de artă în valoare de 16.000 de euro.

Economiile sale se ridică la aproximativ 50.000 de lei în conturi, plus 21.000 de euro. Zamfir are şi trei împrumuturi acordate în nume personal, de câte 500.000 de lei (date în 2020), potrivit declaraţiei de avere.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite