Săptămâna SRI sau drumul spre perfecţiune

Aproape că aş fi tentat să numesc săptămâna ce stă să se încheie „săptămâna SRI”. Aceasta dacă ea nu s-ar adăuga unei serii întregi de alte şi alte săptămâni ale aceluiaşi serviciu secret de la a cărui înfiinţare s-au împlinit pe 26 martie exact 26 ani.

Un SRI despre care se vorbeşte în ultimele şase luni -un an mai mult decât ar fi fost firesc şi decât ar fi poate în chiar specificul bănuit ceva mai discret, mai puţin tentat înspre spectacol şi vedetism în care s-ar cuveni să se petreacă munca, defel în văzul şi mai cu seamă în gura lumii, a respectivei instituţii. Spectacolul şi vedetismul nu sunt, e drept, întotdeauna asigurate direct de ea, de instituţie, o contribuţie esenţială la zămislirea şi întreţinerea lor revenind feluriţilor rapsozi populari cu ranguri de maeştri în presa cotidiană românească.

Nu-i mai puţin adevărat că ele, spectacolul şi vedetismul, sunt intim legate, ca şi evenimentele sângeroase din martie 1990, în urma cărora a fost creat, de însăşi istoria Serviciului şi de povestea şefilor acestuia. Poveste care începe cu inenarabilul şi inegalabilul domn Virgil Măgureanu. Cel care, înainte de a avea o fostă noră, căreia de multe zile încoace gura nu-i mai tace, a avut parte, acum 26 de ani, de o primă apariţie televizată de efect. În ceea ce era pe atunci noua sa calitate. Doar una, de fapt a doua, din bogata lui serie de travestiuri post-revoluţionare, căci în cea de talentat şi meticulos observator al procesului confecţionărilor de avioane de hârtie ce au însoţit procesul Ceauşescu îl văzusem deja cu câteva luni mai devreme.

Îmi amintesc şi acum felul, hai să-i spunem ludic, în care un realizator tv încă în vogă la vremea aceea, om cu trecut încâlcit şi legat de Moscova, repede trecut din serviciul propagandei comuniste în cel „al noii şi fragilei noastre democraţii”, s-a gândit să ni-l prezinte pe primul şi cel mai „popular” de altfel, spion şef al noii Românii.. Ai cărei primi garanţi şi făuritori aveau şi ei legături cu orologiul şi ora Kremlinului.

Jocul de atunci i-a plăcut, se pare, şi şefului, dar şi serviciului însuşi care şi l-a păstrat ca trăsătură distinctivă până azi. Chiar dacă, orice s-ar spune, vorbitul acesta, ca şi gesticulaţia în exces, fie că vin dinspre Serviciu şi comunicatorii lui, fie că e produsul contestatarilor reali sau numai din înalt ordin, e mult mai fecund şi mai temeinic decât pare să fie controlul efectiv al Parlamentului României, Legislativul trecând cu suspectă indiferenţă peste legalele analize în detaliu ale rapoartelor anuale ale serviciului condus acum de dl. Eduard Hellvig.

SRI a fost în această săptămână în prim-planul atenţiei publice româneşti nu atât datorită faptului că, după o amânare respectuoasă la adresa Preşedintelui care trebuia să îşi petreacă în voie şi nederanjat de nimeni Paştele, şi-a prezentat marţi bilanţul anual. Care sper să fi fost mai bine şi mai profesionist întocmit decât declaraţiile de presă de după. Din care am aflat că totul a fost bine şi o să fie şi mai bine. Că „suntem profesionişti, dar nu suntem perfecţi”, cum a spus dl. Hellvig, şi că „reforma legislaţiei necesită timp, dezbatere şi coordonare, dar nu mai poate întârzia”, cum a susţinut, tărăgănat şi cu o contradicţie de logică aferenţă, dl. Klaus Iohannis.

Sunt, de altfel, semne, şi nu puţine, că întârzierea detectată de preşedinte va fi curând eliminată, dar şi perfecţiunea, în fine, atinsă. Mai cu seamă dacă guvernul va face ceea ce trebuie să facă şi va adopta rapid, peste părerea Curţii Constituţionale, Ordonanţa de urgenţă privind vânzarea controlată a cartelelor telefonice prepay. O cauză pe care premierul Cioloş a transformat-o încă de duminică dimineaţă în uvertura, la început niţeluş dezacordată, a „săptămânii SRI”. O uvertură căreia Serviciului însuşi i-a trebuit totuşi ceva timp spre a-i găsi şi plasa doritele semitonuri şi armonii astfel încât melodia să fie potrivită cu textul despre ameninţarea teroristă şi nedorita implicare românească în atacurile de această natură din vremea din urmă. Text compus cam prea la repezeală şi după o aproximativă „înţelegere” a faptelor de dl. Dacian Cioloş însuşi.

Iar dacă, aşa cum se spune, SRI va izbuti să pună săptămâna viitoare mâna şi pe TVR, plasându-şi omul în capul mesei din biroul din Carrefour- ul din Calea Dorobanţi, perfecţiunea-i garantată. Şi poftele mai marilor zilei exemplar îndeplinite.