La moartea lui Pacepa, fondator al corupţiei contemporane în politica românească

Generalul de Securitate Ion Mihai Pacepa în anul 1975.

Povestea lui Pacepa este simplă şi complicată în acelaşi timp. Pentru mulţi din ziua de azi moartea anunţată a lui Pacepa nu înseamnă nimic, asta pentru că în realitate influenţa lui asupra istoriei şi societăţii româneşti a fost diferită faţă de ceea ce se scrie şi ştie despre elî n spaţiul public.

Teza general acceptată este că fostul general de Securitate Ion Mihai Pacepa a fost unul dintre cei mai importanţi fugari din blocul comunist care a contribuit esenţial la căderea regimului comunist din România. Eu văd puţin diferit importanţa lui Pacepa şi însemnătatea lui pentru România.

Părerea mea este că Pacepa a fost unul dintre fondatorii sistemului de corupţie politică din România. Cartea istoricului Liviu Ţăranu „Ion Mihai Pacepa în dosarele Securităţii” a scos la lumină mai multe documente extrem de vesele. Pacepa a fugit din România nu pentru că ura regimul comunist sau dorea căderea lui Ceauşescu, nici pe departe, Pacepa a fugit din România comunistă deoarece era coordonatorul unei reţele de corupţie şi nişte băieţi începuseră să-i coasă un dosar ţapăn. Drept dovadă că Pacepa nu avea nimic împotriva comunismului şi a structurii aflate la putere în România apar în cartea amintită mai multe documente care prezintă sforăriile lui Pacepa pentru a reuşi să urce cât mai mult şi mai rapid pe scara ierarhică a regimului comunist. (Ştiu, există argumentul că dorea să dinamiteze regimul din interior.)

Însă cele mai vesele documente sunt cele care indică sistemul de corupţie pus pe picioare de Pacepa. În România comunistă a anilor `60 şi `70 noua generaţie de comunişti în ascensiune (dar şi mulţi din garda veche) se dedulciseră la produse occidentale, de la băuturi fine la articole de îmbrăcăminte şi produse electronice. Cum aceste lucruri nu prea puteau intra oficial în ţară, Pacepa patrona o reţea de spioni români care pe lângă lupta împotriva duşmanului capitalist se ocupau cu aducerea în ţară a produselor de lux occidentale. Pacepa se ocupa cu distribuirea acestora printre tovarăşii cu funcţii de conducere care îl recompensau cu favoruri politice. Mărturiile adjutantului lui Pacepa arată că în majoritatea timpului tovarăşul general era preocupat cu selecţia, atribuirea şi împachetarea cadourilor occidentale aduse ilegal de spionii români, deveniţi contrabandişti în toată legea.

Şi aici avem un alt element al schizofreniei regimului comunist din România: pe de o parte tovarăşii luptau cu Occidentul decadent, pe de alta îşi doreau combine şi boxe Philips, televizoare Grundig şi frigidere Bosch. La un moment dat obrăznicia lui Pacepa a ajuns la un aşa nivel încât a început să organizeze aducerea în ţară a cadourilor de lux pentru tovarăşii cu munci de răspundere cu tirul. Fără acte de însoţire şi fără să plătească vamă, ceea ce i-a şi pus pe urme nişte băieţi hotărâţi. Când a simţit că i-a ajuns funia la par în cazul unui tir cu produse electronice aduse ilegal din Liban şi oprit la graniţă, Pacepa a pus mâna pe lista spionilor sub acoperire din străinătate, a falsificat nişte documente ca să poată ieşi din ţară şi a fugit.

Sistemul corupţiei patronat de Pacepa i-a supravieţuit şi s-a dezvoltat până la ceea ce vedem în ziua de azi. Regimul comunist a fost un paravan, băieţii şmecheri trăgeau tunuri serioase de pe vremea lui Ceauşescu, corupţia a fost o permanenţă a sistemului politic românesc. Sunt extrem de amuzante observaţiile unui diplomat american la Bucureşti care îşi nota că pachetele de ţigări Kent sau Camel (o nimica toată dincolo de graniţe) aveau putere de valută forte în România alături de pachetele de cafea. Copii din ziua de azi ar rămâne uimiţi dacă le-ai spune că 10 pachete de ţigări Kent făceau diferenţa dintre viaţă şi moarte în România anului 1989 când venea vorba de o operaţie de apendicită.

Şi aşa se încheie prima etapă a vieţii lui Pacepa în calitate de patron al unei reţele de corupţie. Partea a doua a vieţii lui, cea de super spion anti-comunist, este cel puţin la fel de dubioasă din punctul meu de vedere. Fără îndoială că CIA l-a considerat o achiziţie importantă, a adus cu el lista spionilor români şi le-a povestit tot ce ştia despre culisele politicii româneşti şi metodele Securităţii. Dar nu cred că dezvăluirile lui au fost cu adevărat surprinzătoare pentru americani, le-a adus nişte lămuriri suplimentare şi le-a confirmat nişte bănuieli. Problema americanilor în acea perioadă era Uniunea Sovietică, România comunistă era o ţintă secundară, tratată la pachet cu celelalte state din blocul comunist. Am mari îndoieli că Pacepa le-a putut furniza americanilor ceva informaţii cu adevărat importante despre Uniunea Sovietică, la data la care a fugit în 1978 România era de multă vreme pe lista neagră a Moscovei în urma episodului din 1968 când Ceauşescu a condamnat invazia Cehoslovaciei.

Pacepa a fost reactivat după aproape un deceniu, în 1987 când i-a apărut cartea „Orizonturi roşii” care este o chestie destul de dubioasă, în esenţă un rechizitoriu împotriva lui Nicolae Ceauşescu şi a regimului său tiranic de la Bucureşti. Ceauşescu asta a fost în anii `80, un tiran care patrona un sistem cu faţadă de socialism. Cartea lui Pacepa îmi pare o operaţiune de propagandă neagră care a pus în circulaţie o serie de zvonuri negative despre Ceauşescu şi obiceiurile lui, multe dintre ele fără vreo acoperire în realitate. Cartea lui Pacepa are talentul de a se modifica de la o ediţie la alta, unele istorioare dispar, altele sunt modificate, apar unele noi, nu este foarte clar ce este adevărat şi ce nu.

Fuga lui Pacepa a generat erori fundamentale în politica lui Ceauşescu, de departe cea mai gravă fiind contactarea teroristului Carlos Şacalul care ar fi trebuit să-l asasineze pe Pacepa. Contactarea şi contractarea unui terorist căutat internaţional este un gest lipsit de raţiune din partea unui stat, un gest care îţi aduce eticheta de terorist. (Din documentele despre cazul Carlos Şacalul pe care le-am citit transpare în câteva ocazii reticenţa securiştilor de a aduce la Bucureşti şi încerca să ţină sub control un terorist internaţional, unii nu erau foarte fericiţi că aveau de-a face de pe poziţia de „prieteni” cu unul din personajele pe care în mod normal ar fi trebuit să le bage după gratii). Una peste alta numele lui Pacepa a jucat un rol într-o campanie de demonizare a lui Ceauşescu la nivel internaţional (nu sunt sigur că Pacepa personal a scris cartea „Orizonturi roşii”, cel mai probabil a furnizat o parte din informaţii, au fost adăugate unele de actualitate pe care nu avea de unde să le ştie în 1987, manuscrisul a fost redactat şi editat de o echipă de specialişti în comunicare, cam aşa se fac lucrurile astea; până la urmă Pacepa nu a fost Soljeniţîn sau Goma). Pentru precizie: Ceauşescu a fost un tiran care în realitate nu a înţeles mecanismele economice, nu a înţeles schimbările economice majore din anii `80, modificările politice şi sociale de la nivelul continentului european; sistemul politic patronat de el era unul anchilozat şi incapabil de vreo reformă sau adaptare, măcinat de corupţie şi nepotism. Decontul l-am achitat noi şi părinţii noştri, moştenirea a fost constituită de auto-reproducerea unei clase politice corupte şi hrăpăreţe până în ziua de azi.

Pacepa a fost un personaj care a ştiu să îşi asigure permanent o poziţie profitabilă. Din punct de vedere personal a fost un supravieţuitor, pentru istoria românilor a jucat un rol oarecum important în mecanismele propagandistice care au dus la schimbarea aparentă din decembrie 1989. Regimul comunist din România era condamnat cu sau fără Pacepa, gânditori profunzi precum Anton Golopenţia sau Petre Pandrea au prezis căderea regimurilor comuniste şi apariţia unei federaţii europene sub umbrela de securitate americană încă din anii `50.