Video FOTO VIDEO Protest în Piaţa Victoriei din Capitală, faţă de decizia CCR prin care preşedintele este obligat să o demită pe şefa DNA
0Câteva zeci de persoane au protestat joi seară, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, faţă de decizia Curţii Constituţionale privind obligarea preşedintelui de a o demite pe şefa DNA. Manifestaţia a avut loc după ce, miercuri, câteva mii de oameni au protestat în faţa Guvernului.
UPDATE 21:35 Manifestanţii au început să părăsească Piaţa Victoriei, deşi mai sunt şi grupuri mici care se alătură mitingului. Pare că protestul este aproape de încheiere.
Piaţa Victoriei este dominată de sloganurile strigate de la megafon de un manifestant.
UPDATE 21:10 Unii manifestanţi au intonat imnul naţional la ora 21.00. O maşină cu un megafon uriaş instalat pe ea a fost parcată în Piaţa Victoriei, iar un manifestant strigă diverse sloganuri. Numărul manifestanţilor a trecut de 250 de persoane.
UPDATE 20:55 Numărul manifestanţilor a mai crescut, ajungând la circa 150.
Manifestanţii au desfăsurat un banner pe care scrie „Curtea Corupţilor din România”.
***
Potrivit primelor estimări, la ora publicării acestei ştiri, în Piaţa Victoriei sunt circa 70 de persoane. Oamenii au steaguri tricolore şi pancarte cu mesaje prin care îşi arată dezacordul cu decizia Curţii Constituţionale.
Un protest similar are loc şi la Cluj Napoca, unde câteva zeci de persoane s-au adunat începând cu ora 19 la Monumentul Eroilor. Manifestanţii cu pancarte pe care sunt scrise mesajele ”Dreptatea e virtutea de căpătâi a societăţii”, ”CCR e sluga PSD”, ”300 de parlamentari şi pe urmă discutăm de Kovesi”.
Protestul de joi seară are loc la o zi după decizia CCR care a scos miercuri în stradă câteva mii de oameni. Peste 2.000 de persoane au manifestat miercuri în faţa Guvernului, în cadrul unui protest marcat şi de câteva incidente în urma cărora jandarmii au fost nevoiţi să intervină.
Momentele tensionate au avut loc când manifestanţii au forţat gardurile montate de jandarmi şi au ocupat strada, iar unii au încercat să intre în curtea Guvernului. Incidentele au avut loc în jurul orelor 21.30, când oamenii din Piaţa Victoriei s-au îmbrâncit cu jandarmii, rupând cordonul. Câţiva protestatari s-au aşezat pe asfalt, iar alţii au încercat să sară gardul pentru a intra în curtea Palatului Victoria, ei fiind însă blocaţi de jandarmi.