Apă caldă, cu raţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gerul cumplit din ultimele zile şi scăderea presiunii gazelor au determinat CET Bacău să nu mai furnizeze apă caldă non-stop. Regia a stabilit un program de şase ore pe zi, dimineaţa şi

Gerul cumplit din ultimele zile şi scăderea presiunii gazelor au determinat CET Bacău să nu mai furnizeze apă caldă non-stop. Regia a stabilit un program de şase ore pe zi, dimineaţa şi seara, cel puţin până la sfârşitul acestei săptămâni. Măsura a fost luată pentru că CET nu mai putea asigura şi căldura, şi apa caldă la parametrii normali. Furnizorii de agent termic nu exclud nici apariţia unor probleme suplimentare, generate de defecţiuni cauzate de ger. şi aceasta pentru că mare parte a sistemului de termoficare este vechi de câteva zeci de ani.
Reducerea programului de furnizare a apei calde în oraş nu este singura consecinţă a gerului năprasnic, cu temperaturi de până la -28 de grade Celsius din ultimele două zile. Frigul a provocat două decese, închiderea mai multor şcoli din mediul rural şi anularea unor curse ale Autogării Bacău. Nici transportul urban de călători nu a mai funcţionat normal, deoarece multe autobuze au refuzat să pornească dimineaţa.
Primăria, darnică cu ceaiul
Sute de litri de ceai s-au împărţit, ieri, pe străzile Bacăului, de către primărie. Iniţiativa a fost bine primită de cetăţeni şi va continua şi în cursul zilei de astăzi. "Este bine, că aştept un microbuz de vreo 20 de minute şi am îngheţat de tot. E un ger cum n-am mai văzut şi o gură de ceai fierbinte mă ajută să mă mai dezgheţ", a spus unul dintre cei care au băut ieri ceai gratis. Nu au lipsit cei care au întrebat cât trebuie să plătească pentru paharul de ceai, însă nici persoanele care ar fi preferat vin fiert în locul ceaiului. Primăria Bacău va continua să distribuie gratuit ceai, cel puţin cât timp temperatura este sub 20 de grade Celsius.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite