Alina Mungiu-Pippidi: Am scăpat de Trump. Ce urmează
Succesul lui Trump la popor era, ca şi la Băsescu, bazat pe afişarea fără ruşine în a egoismului, sexismului şi naţionalismului.
Mulţi români din SUA, ca şi data trecută, au votat pentru Donald Trump şi agenda lui anti-imigranţi (imigranţi mai noi ca românii), anti-globalizare, anti-lupta cu schimbarea de climat. Ca şi mulţi americani, au avut raţiunile lor. E greu pentru un observator obiectiv să înţeleagă cum poate cineva sprijini un preşedinte care e milionar pentru că nu plăteşte impozite, îşi numeşte toată familia prin funcţii şi apoi deschide acţiuni legale contra instituţiilor de stat care vor să aplice legea conflictului de interese, invită lumea să îşi mute evenimentele (inclusiv un summit G7) de la marile hoteluri la staţiunea lui, spunînd că nu le ia decît preţul de piaţă. Chiar şi la înfrîngere nu se poate abţine să nu spună că alegerile se vor decide la Curtea Supremă unde a numit el mai mulţi judecători. Nu mai pomenesc că degeaba a fost Trump mai dur ca Obama cu iranienii, dacă gesturile aprobate de el au fost de stupiditatea asasinării generalului Soleimani acum aproape un an, unde pierderile au întrecut cu mult cîştigul. Nu am nici o îndoială că Donald Trump se va apăra ani de zile în justiţie de abuz în serviciu şi profit din conflict de interese şi că va pierde mai mult de un proces.
Votanţii lui Trump ştiu toate astea, dar nu le pasă. Nu le pasă, pentru că sunt izolaţionişti, speriaţi de schimbările globale, fără să vadă vreo soluţie pentru asimetria concurenţei cu chinezii (nici nu prea este), putînd spune că nici democraţii nu au rezolvat chestiunile care i se impută lui Trump cînd au fost la putere (Obama a fost opt ani, timp în care poliţia nu a devenit mai puţin brutală şi rasistă), sunt îngroziţi de alianţa dintre o stîngă radicală cu Black Lives Matter şi, pe bună dreptate, oripilaţi de efortul revizionist de a rescrie istoria SUA nu ca pe aceea a primei democraţii moderne, ci ca pe a ultimului stat sclavagist. Trump nu era soluţia la acestea, ci parte din problemă, dar avea o mare calitate pe care a avut-o şi Băsescu, aparenţa spontaneităţii, a lipsei de ipocrizie, de fapt o charismă bazată pe lipsa de ruşine în a fi egoist, sexist şi naţionalist. Suporterii lui ştiau că era corupt, dar îşi ziceau că măcar e pe faţă, nu ipocrit ca Biden, care nu avea cum să nu ştie că fiul său e invitat partener în afaceri dubioase cu corupţii altor ţăridoar pentru că e fiul tatălui său şi la o adică asta îi deschide uşi. Despre Hillary Clinton ce să mai vorbim, era simbolul ipocriziei şi corupţiei establismentului, contra altcuiva Trump probabil nici nu cîştiga.
Nu judec pe nimeni pentru cum votează. Şi e cert că media americană liberală e la fel de partizană ca dreapta lor, eu nu mai citesc demult nici un cotidian american şi mă feresc de orice televlziune, noroc cu agenţiile de ştiri şi periodicele care au rămas la cea mai înaltă calitate indiferent de orientare (Harper’s, Forbes, Atlantic). Deşi cei incorecţi politic domină o bună parte din mediile sociale, a vota cu Trump a rămas cumva opţiunea incorectă, şi de asta din nou sondajele au subestimat sprijinul popular al lui Trump, deşi au prezis corect sensul alegerilor – cum am zis în comentariul la articolul lui Lucian Davidescu pe pagina RC în chiar ziua alegerilor, mă aşteptam la ceva spirală a tăcerii care să îl subestimeze pe Trump, dar era clar că Biden va cîştiga la cîteva milioane de voturi, nici un sondaj nu arăta invers.
Fără a-l supraestima pe Joe Biden, fără victoria lui trebuie înţeles că era sfîrşitul multor lucruri indispensabile, nu doar bune, cum ar fi:
• Organizaţia Mondială a Comerţului (WTO) unde refuzul lui Trump de la numi un judecător american dusese la dispariţia Camerei de arbitraj, lăsînd lumea fără o instanţă de rezolvare a conflictelor comerciale, pentru că SUA pierduse cîteva litigii.
• Lupta contra corupţiei internaţionale (prin Securities Exchance Commission şi Departamentul de Justiţie) ca poliţist al integrităţii globale, unde americanii au jucat un mare rol în a mai curăţa ONU, FIFA şi multinaţionalele (prin Foreign Corrupt Practice Act). Trump nu doar că era un contraexemplu, dar şi adeptul lichidării FCPA şi a diferitelor instituţii internaţionale (nu a reformei lor).
• Uniunea Europeană ca actor global parte din Occident. Avem problemele noastre serioase, şi ne trebuie un preşedinte american favorabil integrării, nu unul care de fapt crede că UE e o prostie şi joacă o ţară contra alteia. UE e din nou într-un moment existenţial după Brexit, din cauza crizei economice datorată pandemiei. Trump făcuse galerie la Brexit.
• NATO, o altă instituţie depăşită de timpuri, pe care Trump o voia eliminată mai degrabă decît upgradată.
• Acordul global contra schimbării climatului, din care SUA se retrăsese. Chiar şi scepticii trebuie să recunoască necesitatea de a avea instituţii globale care să coordoneze eforturile în această problemă. Unilateralismul nu aduce nimic.
Acestea fiind spuse, multe din problemele care l-au creat pe Trump pentru că nimeni din actorii tradiţionali nu le abordau vor rămâne acolo, nerezolvate, cu publicul lor. E posibil ca Trump să fi servit un rol istoric obligîndu-ne să fim mai puţin ipocriţi faţă de unele subiecte, cum ar fi capitalismul global în care state precum China cîştigă aplicînd alt set de reguli, sau un sistem de apărare european invocat mereu, deşi dacă europenii ar avea voinţă politică ar achita cotele la NATO aşa cum ceruse Trump (dar preferă să le plătească americanii securitatea). Sau poate că nu. Cu Joe Biden lumea nu va fi radical diferită, nu există soluţii noi şi mare viziune alternativă, deşi în jurul său sunt oameni buni şi se vor aduna şi mai mulţi. Dar există un lucru important: şansa de a readuce SUA în rolul ei de lider benevolent global, în loc să joace mereu pe domnul Goe al planetei. E un început de care şi noi, ca români, avem de profitat, un profit personal poate modest, dar net al dispariţiei lui Donald Trump, acest accident istoric.