Fostul premier Adrian Năstase, pe blog: „Îmi voi folosi timpul pentru a «respira» libertatea de afară“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Năstase a fost eliberat din Penticentiarul Jilava Foto: Adevărul
Adrian Năstase a fost eliberat din Penticentiarul Jilava Foto: Adevărul

Adrian Năstase a postat un scurt text pe blogul său imediat ce a fost anunţată decizia Tribunalului Bucureşti de eliberare condiţionată în cazul său, precizând că "pentru câteva zile" îşi va folosi timpul pentru "a respira" libertatea şi că în această perioadă nu va da declaraţii sau interviuri.

"Aţi aflat, cred, decizia Tribunalului Bucureşti în ceea ce priveşte eliberarea mea condiţionată. Mă bucur să mă reîntorc acasă, alături de familie şi de prietenii mei. Pentru câteva zile, îmi voi folosi timpul doar pentru «a respira» libertatea din afară, şi pentru a mă gândi la proiecte viitoare. Pe curând!", scrie Năstase pe blog.

El mai scrie la post scriptum: "În această perioadă, nu voi da declaraţii sau interviuri pentru presă".

Adrian Năstase va fi eliberat din Penitenciarul Jilava, după ce Tribunalul Bucureşti a respins, luni, recursul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Completul de la Tribunalul Bucureşti, format din preşedintele Ioana Cleopatra Şipoteanu şi din judecătoarele Carmen Constanţa Balaci şi Florentina Vasilăţeanu, a decis, cu opinie majoritară, respingerea recursului DNA în cazul sentinţei Judecătoriei Sectorului 4 şi punerea în libertate a lui Adrian Năstase.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite